† VINCENŢIU

Prin harul lui Dumnezeu

Episcopul Sloboziei și Călărașilor

Iubitului meu cler și popor, har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, iar, din parte-mi, arhierești binecuvântări !

Dreptmăritori creștini,

Una dintre cele mai frumoase cântări din Slujbele dedicate Nașterii Domnului a fost alcătuită în secolul VI după Hristos de Sfântul Cuvios Roman Melodul sau cel Dulce Glăsuitor, unul dintre cei mai mari poeți și imnografi creștini. El a cântat acest imn religios pentru prima dată în biserica Sfânta Sofia din Constantinopol. Imnul este de o profunzime extraordinară și este cunoscut sub numele de Condacul Nașterii Domnului „Fecioara astăzi”:

„Fecioara astăzi pe Cel mai presus de ființă naște, iar pământul peștera Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc, iar magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi S-a născut Prunc tânăr, Dumnezeu, cel mai înainte de veci”.

Despre acest mare poet creștin, Sfântul Cuvios Roman Melodul, știm că s-a născut la Emesa, în Siria (orașul Homs de azi) spre sfârșitul secolului V d. Hr. A fost educat în mediul cultural siriac și grecesc din această regiune deosebit de rodnică a spiritualității ortodoxe. Din poezia religioasă a Sfântului Cuvios Roman Melodul reiese că a cunoscut scrierile marilor Părinți ai Bisericii, precum Sfântul Ioan Gură de Aur, Efrem Sirul, Atanasie și Chiril al Alexandriei, ale Sfântului Grigorie de Nyssa. După câțiva ani petrecuți la Beirut ca diacon în Biserica Învierii, s-a așezat în Constantinopol, în mănăstirea Fecioarei, dar slujea și la vestita biserică din Vlaherne.  

În sinaxarul zilei de 1 octombrie, când este pomenit Cuviosul Roman Melodul, făcătorul de cântări bisericești, ni se spune că a primit darul alcătuirii de cântări într-un mod minunat. «Arătându-i-se în vis Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și dându-i o bucată de hârtie, i-a poruncit s-o mănânce. Deci, i s-a părut lui că deschide gura, și a înghițit hârtia. Și, fiind praznicul Nașterii lui Hristos, îndată ce s-a deșteptat, ducându-se la biserică și suindu-se în amvon, a început a cânta: „Fecioara astăzi pre Cel mai presus de ființă naște”. Și a făcut și condacele celorlalte praznice, însă și ale sfinților celor mari. Deci este mulțimea condacelor care s-au făcut de dânsul mai mult de o mie». Cuviosul Roman Melodul s-a săvârșit către anul 560, dar imnele sale religioase au dăinuit peste veacuri în Biserica dreptmăritoare și au rămas în tezaurul viu al poeziei creștine și s-au transmis prin practica liturgică. De aceea, Biserica de pretutindeni îl cinstește ca pe cel mai mare poet bisericesc, venerat ca melod, adică poet și compozitor deopotrivă, pentru că alcătuia nu  numai textele, ci și muzica imnurilor sale.

Iubiți frați și surori în Domnul,

Acest Condac al Nașterii Domnului este de o frumusețe literară și de o profunzime teologică și duhovnicească rar întâlnite și, de aceea, este folositor să zăbovim puțin în încercarea de a-i desluși câteva înțelesuri. Această formă de poezie religioasă numită Condac, nume derivat de la suportul din lemn împrejurul căruia erau rulate textele sau cântările bisericești, este o concentrare de înțelesuri paradoxale legate de Întruparea lui Dumnezeu, care depășesc înțelegerea noastră omenească. Realitățile și evenimentele prezente în acest imn religios sunt para-doxos, adică sunt extraordinare, minunate. Ele se referă la Taina dumnezeiască aceea care „nu suferă ispitire, ci cu credință să ne apropiem și să cântăm: Netâlcuitule Doamne, Slavă Ție!”. Învățătura noastră creștină este întemeiată pe revelația sau descoperirea lui Dumnezeu și o cunoaștem prin experiența personală, care implică transformarea interioară a minții noastre, pentru a deveni apți și vrednici de părtășia la astfel de înțelesuri dumnezeiești.

„Fecioara astăzi pre Cel mai presus de ființă naște”: Înțelesul acestui prim vers al Condacului se referă la Fecioara Maria ca reprezentantă a omenirii, care acceptă să împlinească voința lui Dumnezeu și misiunea încredințată de a fi Maică a Domnului și Mântuitorului Iisus Hristos, după trup. „Fecioara naște astăzi”, pentru că an de an noi prăznuim Nașterea Domnului după trup ca „în vremea aceea”. În fiecare Sfântă Liturghie retrăim momentul Nașterii Domnului, „Astăzi” când ne împărtășim cu El „cu frica lui Dumnezeu, cu credință și cu dragoste ne apropiem”. „Fecioara naște”, adică nu orice femeie, ci Cea aleasă și dăruită de Dumnezeu pentru o astfel de misiune specială. Ea naște nu un prunc obișnuit, omenesc; minunea ar fi fost deja mare, ci „pre Cel mai presus de ființă”, adică de existența noastră, pe Cel Ce „a făcut cerul și pământul”, Care este mai presus de „a fi”. Fecioara a primit să nască pe pământ ca „Prunc tânăr”, pe Emanuel, pe „Dumnezeu Care este și rămâne cu noi pentru totdeauna”, pentru că El este și rămâne veșnic tânăr. Iisus este numit „Prunc tânăr” în sensul că un astfel de Prunc nu a mai fost și nu va mai fi în istoria omenirii. Este singura noutate absolută sub soare de la facerea lumii, „taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”.

Condacul continuă cu următoarea afirmație: „Iar pământul peșteră Celui neapropiat aduce”. Pământul oferă Celui inaccesibil o peșteră, iar Dumnezeu acceptă să Se nască într-un astfel de loc, care este nefăcut de mâna omului și care devine mai încăpătoare decât cerurile, după cum afirmă Axionul Sărbătorii: „cer fiind peștera”. Iisus Se naște într-un staul de dobitoace așezat într-o peșteră sărăcăcioasă în care a „venit ca să oprească păcatul”, potrivit Sfântului Ioan Damaschin.

Într-adevăr, viața Fiului lui Dumnezeu întrupat, de la Naștere până la Înviere s-a petrecut între două peșteri: cea din Betleem și cea din Ierusalim. „Într-un mormânt nou, al său, pe care-l săpase în piatră” I-a așezat Iosif din Arimateea trupul pogorât de pe cruce (Matei 27, 60). Pentru Sfinții Părinți peștera simbolizează lumea, iar Nașterea în peșteră și așezarea lui Hristos în iesle este o pildă de smerenie dată de Fiul lui Dumnezeu, dar și o închipuire a faptului „că a venit în lumea aceasta ce este loc al nostru, pentru că ieslea este lumea” (Sfântul Teofilact al Ohridei). În icoana Nașterii Domnului peștera este reprezentată ca fiind luminată de slava Cuvântului întrupat.

„Îngerii cu păstorii slăvesc”, așadar laudă arătarea Slavei dumnezeiești, a luminii și energiilor necreate, ca manifestări văzute ale puterii dumnezeiești. Potrivit Sfântului Dionisie Areopagitul, îngerii „au dat vestea cea bună păstorilor curățiți într-un fel prin viața liniștită, de isihie pe care o duceau departe de oameni, după cum mulțimea oștirii cerești a transmis locuitorilor pământului preavestita cântare a slăvirii”: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14). Sfântul Dionisie Areopagitul spune că este un privilegiu pentru noi ca „taina dumnezeiască a dragostei lui Iisus pentru oameni să ne fie transmisă prin îngeri, cei care o primesc mai întâi”.

Cântarea bisericească continuă cu următoarea evocare: „Și magii cu steaua călătoresc” care face trimitere la un alt imn numit Troparul Nașterii în care se spune: „Nașterea Ta, Hristoase Dumnezeule, a răsărit lumii lumina cunoștinței, pentru că cei ce se închinau stelelor (adică persanii zoroastrieni) au învățat de la Stea să se închine Ție, Soarele dreptății”. Detaliul magilor călători încheie tabloul descris în Condac. Nașterea Domnului a fost prevestită de toți profeții lui Israel, dar a fost vestită de Dumnezeu întregii lumi vechi. Magii erau reprezentanții marilor preoți persani, oameni învățați care studiau astronomia. Și ei și-au dat seama cu ușurință de semnificația Stelei neobișnuite care s-a arătat pe cer. În religia veche persană era prevestită venirea în lume a Împăratului lumii.

Drumul magilor călăuziți de Stea este simbolul căii pe care noi, oamenii, o avem de parcurs în căutarea și aflarea lui Dumnezeu, care ni S-a descoperit ca fiind „Calea, Adevărul și Viața”. Dumnezeu Se descoperă atât oamenilor simpli, asemenea păstorilor, cât și oamenilor învățați, precum magii, însă ceea ce contează este atitudinea sinceră și smerită a noastră.

Referindu-se la ultimul paragraf al Condacului Nașterii Domnului: „Că pentru noi S-a născut Prunc tânăr, Dumnezeu, cel mai înainte de veci”, Sfântul Cuvios Roman Melodul scrie: „Betleemul a deschis Edenul (deci Raiul). Veniți să vedem, căci desfătare tainică am aflat! Veniți să primim în peșteră bunătățile Raiului! Acolo s-a arătat o rădăcină neudată care rodește iertarea; acolo s-a deschis fântâna nesăpată din care voise să bea David (2 Regi 23, 15-17); acolo, născând Pruncul, Fecioara a potolit și setea de mântuire a lui Adam și pe cea a lui David. De aceea, să mergem acolo unde S-a născut ca Prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai înainte de timp!”.

Dreptmăritori creștini,

Ascultând acest Condac, „Fecioara astăzi”, să facem un efort de imaginație și să mergem cu gândul la Betleem, Cetatea lui David, unde Domnul S-a făcut Om pentru noi oamenii și a noastră mântuire și să-i cerem Părintelui Veacului ce va să fie pace pe pământ și între oameni bunăvoire.

Omenirea are nevoie astăzi mai mult ca oricând de rugăciunea tuturor oamenilor credincioși, pentru ca Dumnezeu să îndrepte pornirile distrugătoare de vieți ale vremelnicilor conducători războinici ai lumii de azi. Criza prin care de mai mulți ani trece omenirea, nădăjduim că ne va ajuta să ne venim în sine și să avem înțelepciunea să reflectăm mai mult la rostul nostru în lumea aceasta, la modul în care ne raportăm la mediul înconjurător, creație a lui Dumnezeu, la risipirea iresponsabilă a resurselor limitate ale pământului și să fim astfel mai responsabili față de moștenirea pe care dorim să o lăsăm generațiilor viitoare.

Trăim momente grele; prin frică și teroare, stăpânitorul lumii acesteia, diavolul și ucenicii lui, vrea să-i îndepărteze pe creștini de Lumina lui Hristos. Dar Mântuitorul ne încurajează „Nu vă temeți!” (Ioan 16.33). Domnul Iisus Hristos a spus „Eu sunt lumina lumii; cel ce îmi urmează Mie nu va umbla întru întuneric, ci va avea lumina vieții” (Ioan 8.12) și ne-a avertizat: „În lume necazuri veți avea; dar îndrăzniți! Eu am biruit lumea” (Ioan 16.32).

În aceste vremuri de mari încercări, Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos vine ca o sărbătoare a luminii și a bucuriei, o laudă adusă lui Dumnezeu pentru darul făcut creației, în persoana Fiului Său, Unul-Născut.

Să trăim această bucurie cu multă credință, pentru a primi pacea lui Dumnezeu, promisă de îngeri oamenilor!

Crăciunul este o chemare la credință, iubire și nădejde. Urmând această chemare vom fi făclii luminoase, luminând peștera întunecată, plină de ură, frustrări și păcate a sufletelor multor frați ai noștri. Și sunt atât de mulți!

În Noul An ce vine, 2023, Sfântul Sinod a hotărât ca Biserica noastră ortodoxă să se aplece cu mai multă grijă asupra rolului și importanței pe care o au în viața societății și a comunităților noastre persoanele vârstnice, părinții noștri, a rolului important al cântăreților bisericești în comunitățile noastre parohiale, a rolului imnografilor în frumusețea slujbelor noastre și de aceea va fi intitulat „Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice” și „Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți) în Patriarhia Română”.

În Episcopia Sloboziei și Călărașilor, în Noul An 2023, vom mulțumi Preabunului Dumnezeu, prin rugăciuni și fapte bune, pentru împlinirea a treizeci de ani de când, la inițiativa fericitului întru adormire Părintele Patriarh Teoctist și cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, s-a înființat Eparhia noastră, făclie aprinsă ce luminează binecuvântatul pământ al Bărăganului și pe locuitorii lui.

Cu părintească dragoste, rog pe Preabunul Dumnezeu să primiți bucuria adusă de sărbătorile Crăciunului, Anului Nou 2023 și Bobotezei cu pace, sănătate, alese bucurii și tot ceea ce este de folos sufletelor și trupurilor voastre!

Al vostru arhipăstor, stăruitor în rugăciune către Dumnezeu pentru pace și bunăvoire, pentru sporite rodiri în Iisus Hristos, Domnul Păcii!

† VINCENȚIU

Episcopul Sloboziei și Călărașilor