Odată cu răspândirea creștinismului pe teritoriul țării noastre, s-a răspândit, de asemenea, și muzica folosită pentru a cânta imnurile creștine. Această muzică e evoluat de-a lungul timpului, pornind de la o fuziune între muzica antică grecească și cea din sinagoga evreiască, până la muzica bizantină și postbizantină (de după Căderea Constantinopolului).

Cele mai importante centre unde s-a dezvoltat Arta Psaltică sunt: mănăstirea Sf. Sava de lângă Ierusalim, Sfântul Munte Athos și Constantinopolul.

În cursul istoriei, numeroși psalți au vizitat și au luat contact cu personalități din Țările Române, unii compunând piese dedicate conducătorilor sau ierarhilor, iar alții înființând școli de muzică, ajutând astfel la predarea muzicii psaltice tradiționale. Printre aceștia, vom enumera pe cei ce au avut cel mai mare impact pe teritoriul țării noastre.

Psalții veniți din Orient și stabiliți în Țările Române precum Nichifor Cantuniaris, Agapie Paliermul, Stavrinos Grecul, Petru Protopsaltul, Dionisie Fotino, Petru Efesiu, Grigorie și Petru Vizantie – cu toții nume prestigioase în istoria culturii muzicale bizantine – au avut un rol pozitiv, cu o anume importanță în dezvoltarea muzicii psaltice autohtone, mai ales în ce privește latura didactică și practică a predării Artei Psaltice tradiționale.

Hrisaf cel Nou (sec. XVII)

Panaghiot Hrisaf cel Nou, protopsalt al Marii Biserici a lui Hristos de la Constantinopol, s-a remarcat în primele rânduri ale psalților secolului al XVII-lea prin activitatea sa didactică și componistică.

A scris un Polihronion în cinstea Domnului Constantin Brâncoveanu, notat de Filotei sin Agăi Jipei în Psaltichie rumănească (BAR, Ms. rom. 61, f. 54v-55). Câteva piese din Stihirarul lui Hrisaf au fost traduse și adaptate de Macarie Ieromonahul și caligrafiate „cu porunca și cheltuiala” acestuia de Ilie Cântărețul de la biserica Sf. Nicolae-Vlădica din București în anul 1825. Se află păstrate în Biblioteca Academiei Române, cota Ms. rom. 1690.

Gherman Arhiereul Noilor Patre (Νεῶν Πατρῶν) – sec. XVII

Născut în orașul Larissa din Grecia, a fost ucenic al lui Hrisaf, protopsaltul Marii Biserici din Constantinopol. La rândul său, Gherman Arhiereul a fost dascăl de psaltichie al lui Balasie Preotul și a lui Iovașcu Vlahul. A fost arhiereu al eparhiei Noilor Patre timp de un an și jumătate, după care a demisionat și a plecat în Valahia, unde a trăit până la sfârșitul vieții sale.

Printre creațiile sale, enumerăm un Stihirar ale cărui copii se găsesc în biblioteci din București și Craiova, un Antologhion cu o copie în Cluj-Napoca, un Irmologhion, un Mathimatar și un Cratimatar.

Creații izolate semnate de Gherman Neon Patron sunt răspândite în diverse manuscrise din țară și din străinătate, cu texte în limba greacă sau tălmăcite în limba română. Așa cum se poate observa, lucrările Arhiereului Gherman au avut o largă circulație în Țările Române datorită valorii lor excepționale, dar și a venirii și stabilirii sale în București.

Petru Efesiu (sec. XVIII-XIX)

Petru Efesiu, de origine greacă, s-a născut în orașul Efes în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. A fost elev al lui Gheorghe Cretanul, precursor al reformei chrisantice din 1814. Urmează cursurile școlii de muzică de la Constantinopol a celor trei reformatori: Chrisant de Madyt, Grigorie Protopsaltul și Hurmuz Hartofilax, unde-și însușește noul sistem de notație psaltică, numit și „noua sistimă”.

Vine la București în anul 1816 și înființează pe lângă biserica Sf. Nicolae-Șelari o școală de muzică psaltică, unde vor fi învățat Anton Pann, Macarie Ieromonahul, Panaiot Enghiurliu, Costache Chiosea și alții.

Petru tipărește la București, în anul 1820, Anastasimatarul (Νέον Αναστασιματάριον) lui Petru Lampadarie Peloponisiul, prima carte tipărită în notație psaltică. În același an, tipărește și al doilea volum de cântări, Doxastarul pe scurt (Σύντομον Δοξαστάριον), aparținând aceluiași Petru Peloponisiul.

Cunoscând bine limba română, a compus muzică psaltică cu texte românești, de asemenea a tălmăcit din grecește cântări din creația proprie, dar și a altor compozitori recunoscuți.

Dionisie Fotino (1777-1821)

Dionisie Fotinó – istoric, scriitor, compozitor psalt, pedagog, pictor și poet – s-a născut în anul 1777 în Grecia, în localitatea Palea Patra din Peloponez. A învățat cântările bisericești cu marii dascăli Iacov Protopsaltul și Petru Vizantie ai Școlii bizantine de muzică de la Constantinopol. Cânta bine la tambur, keman, dar și la pian.

Se stabilește în Țara Românească în anul 1800 unde predă muzică psaltică la mănăstirea Căldărușani (1800-1809), apoi la București (1809-1816).

Între elevii săi cei mai distinși amintim pe Anton Pann și Chesarie, viitorul episcop al Buzăului. A scris o gramatică muzicală („Didascalia teoretică și practică a muzicii bisericești”) ce a servit, după unele opinii, lui Anton Pann la elaborarea Bazului teoretic și practic al muzicii bisericești, tipărit în 1845.

Lucrările sale liturgice s-au bucurat de mare atenție circulând în secolul al XIX-lea pe întreg teritoriul românesc.

Nichifor Cantuniaris (sec. XVIII-XIX)

Arhidiacon, dascăl de psaltichie, copist și compozitor, Nichifor Cantuniaris s-a născut la Chios în jurul anului 1770 și a locuit la Constantinopol, iar apoi la Damasc, unde s-a alăturat unei obști monahale și a fost hirotonit diacon. A fost din nou o perioadă la Constantinopol și apoi la Iași, unde și-a petrecut restul vieții. A fost elevul lui Iacov Protopsaltul.

Nichifor Cantuniaris a slujit ca psalt în diferite biserici și a fost implicat atât în predarea muzicii bisericești, cât și în scrierea manuscriselor muzicale, multe dintre compoziții făcându-le la cererea mitropolitului Veniamin Costache.

În Iași a locuit la Mănăstirea Golia, unde, printre alte activități muzicale, a predat muzică psaltică la Școala de Cântări afiliată mănăstirii.

Petru Vizantie Protopsaltul (a doua jum. a sec. XVIII-1818)

Petru Vizantie s-a născut la Constantinopol în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. A fost ucenic al lui Petru Peloponisiul și unul dintre marii protopsalți care au slujit la Marea Biserică din Constantinopol. Din cauza efectuării unei a doua căsătorii, lucru neîngăduit psalților, a fost demis din postul de Protopsalt al Marii Biserici a lui Hristos de la Constantinopol.

În 1805 vine la Iași și este numit dascăl de psaltichie la Școala de muzică bisericească înființată de mitropolitul Veniamin Costache.

Chrisant de Madyt, în Marele Teoreticon (p. LIII-LIV), ne relatează că era un profesionist neîntrecut, „un excelent conducător de cor” cunoscând perfect „sistemul hironomiei” (al dirijatului prin gestica mâinilor), și un talentat compozitor.

Creația lui a avut parte de o largă difuzare în Țările Române, lucrările sale fiind preluate în multe manuscrise românești și grecești alcătuite în prima jumătate a secolului al XIX-lea și utilizate în școlile de cântăreți, în seminarii și la strană.

Gheorghe Paraschiade (sec. XIX)

Grec de origine, psaltul Gheorghe Paraschiade este adus la Iași de către mitropolitul Veniamin Costache, fiind protopsalt al Catedralei mitropolitane încă din 1828, unde slujește până în anul 1842.

În această perioadă scurtă, Paraschiade lucrează ca dascăl de psaltichie și conducător al Școlii de cântăreți bisericești de la Iași. De asemenea, este profesorul lui Dimitrie Suceveanu, care-i va tălmăci din grecește o parte din creațiile sale psaltice.

Între creațiile tipărite, ne sunt cunoscute anixandariile, tipărite de Nectarie Frimu în 1846, și lucrarea „Cântările Pavecerniței cei mari”, tradusă de Emanoil Zmeu și publicată în Ioan Zmeu, Utrenier și Liturghier, București, 1892, p.157, și multe altele.

Sinteză realizată de Ștefan-Ilie Graur, licențiat la Facultatea de Interpretare, Compoziție și Studii Muzicale Teoretice a Universității de Arte din Iași, în prezent masterand al Specializării de Muzică Religioasă de la aceeași facultate.

Bibliografie: Ionescu, Gheorghe C, Muzica Bizantină în România, Dicționar cronologic, Ed. Sagittarius, 2003.