Fericitul Patapie, originar din Teba, a trecut cu vederea deşertăciunea lumii acesteia şi, ajuns la vârstă desăvârşită, s-a făcut monah. A mers apoi în pustia Egiptului pentru a se nevoi, dar curând a devenit vestit şi, din pricina lumii ce venea la el şi îl lăuda, tulburându-i liniştea, a plecat la Constantinopol. Şi-a făcut colibă aproape de Vlaherne şi s-a închis acolo, neştiut de nimeni.

Îmbogăţit fiind cu darul facerii de minuni şi vrând Domnul a fi spre folosul altora, i-a trimis Sfântului Patapie un tânăr orb din naştere, ca să se roage pentru vindecarea lui. Cuviosul, deşi se simţea nevrednic, s-a milostivit şi a zis către el: „În numele lui Iisus Hristos, Care dă orbilor vedere şi morţilor viaţă, vezi!”, iar ochii orbului s-au deschis şi acesta vedea luminat. Deci s-a aflat în popor despre minunea aceasta şi de atunci mulţi veneau la cuvios, învrednicindu-se de rugăciunile lui.

Aşa s-a vindecat şi un bărbat din Constantinopol bolnav de hidropică, dar şi un tânăr chinuit de diavol şi aruncat în apă şi în foc, căci Fericitul Patapie, făcând semnul Crucii, a certat duhul cel rău care a ieşit ca un fum din gura tânărului. Altă dată, o femeie cu rană nevindecată la piept şi care nu găsise rezolvare la mulți medici, a căzut la picioarele cuviosului, implorându-l să o tămăduiască, iar acesta a însemnat rana cu semnul crucii şi îndată femeia s-a vindecat.

Multe alte minuni a făcut Sfântul Patapie până când a ajuns la bătrâneţe şi a trecut fericit către Dumnezeu, fiind îngropat cu cinste în biserica Înaintemergătorului Ioan Botezătorul.