Acoperișul sutașului

Întâlnirea dintre Iisus și un sutaș care îi cere să-i vindece sluga bolnavă ne face să observăm noi aspecte în relația om-Dumnezeu și mai cu seamă în relația păgân-Dumnezeu.

Întâlnirea dintre Iisus și un sutaș care îi cere să-i vindece sluga bolnavă ne face să observăm noi aspecte în relația om-Dumnezeu și mai cu seamă în relația păgân-Dumnezeu. Eram obișnuiți cu poporul evreu care avea și are o relație specială cu Creatorul. Însă în episodul amintit ni se dezvăluie un alt fel de percepție când e vorba de lumea păgână.
La început nu e nimic deosebit; funcționarul roman vine cu o cerere firească, așa cum au venit și alții la Mântuitorul, Care se dovedise că-i poate vindeca și ajuta la nevoie. Nimic neobișnuit, din contră un gest ce descoperă un mare caracter acolo unde poate nu puteam vedea decât forță, duritate, împietrire. Și mai ales în sânul poporului evreu care nu vedea în celelalte neamuri decât răutate, lipsă de credință și de morală. Iisus îi răspunde prompt și se oferă să-l ajute promițând că va veni cât de repede în casa lui. Aici apare o reacție care trebuie observată cu multă finețe. La prima vedere pare un gest de smerenie când sutașul îi spune că nu e vrednic să-i intre sub acoperiș, ci că ar fi bine să spună numai cu cuvântul și totul se va rezolva. Ei bine, aici se descoperă un alt fel de percepere a credinței. E vorba de lumea păgână care se poartă rece în legătură cu Creatorul. Îl recunoaște pe Dumnezeu, crede în el, dar Acesta ar fi bine să stea la locul Lui, în cer, și de acolo să dezvolte o legătură formală cu omul. Era credință, o laudă și Mântuitorul, și să nu credem vreodată că noi suntem mai credincioși decât alții. Au făcut-o creștinii în istorie și au ajuns la niște fapte ce vor atârna greu de conștiința lor.
E vorba de o diferență în felul în care se consumă aceste legături între om și Dumnezeu. Evreii au avut o altă abordare; ei au știut să-L primească pe Dumnezeu în casă și, mai mult decât atât, și L-au făcut tată. Ei erau poporul ales, adică cel iubit. Sutașul rămâne la un nivel formal al credinței. Asta era lumea păgână; Îl ținea pe Dumnezeu la locul Lui, departe de treburile oamenilor. Îl țineau la ușă. Pe când, de partea cealaltă, iudeii au știut să și-L apropie, și-au devenit fiii Lui. Vedeți gestul lui Avraam la antipod cu cel al sutașului; Avraam Îl pune pe Dumnezeu la masă la stejarul Mamvri. Îl primește și Îl omenește. Îl biruie pe Dumnezeu în sensul cel bun, cu o altă armă, cu sufletul, ceea ce sutașul nu poate să facă. (E drept că îl uimește cu credința, dar aceasta poate rămâne doar o performanță fără rost în actul mântuirii). El respinge autoinvitația lui Hristos nu pentru că era rău, căci s-a dovedit contrariul, ci pentru că astea erau limitele teologice ale lumii păgâne, astea erau hotarele peste care nu se putea trece.
Și pe cine inviți la masă? Pe cine iubești. Masa este locul intim, e loc de împărtășire și de mântuire. Aduceți-vă aminte de Zaheu - L-a primit bucuros pe Mântuitorul și și-a mântuit casa și pe el.
Iată două atitudini diferite la fel de justificate prin credință, dar nejustificate prin trăiri, prin sentimente. Poporul evreu se definește prin genialitatea lui religioasă, așa cum poporul grec se va defini prin genialitatea lui rațională. Unii cu gândirea, alții cu inima. Avraam a reușit să facă din Dumnezeu Bunul lui cel mai de inimă.
Și Hristos, Care a iubit atât de mult să fie om, va întoarce acest gest al lui Avraam, îi va întoarce masa și va întinde Cina cea de Taină omului, ca gest reflex. Cina cea de Taină este masa de răspuns pe care Dumnezu o dă lui Avraam ospitalierul, iubitorul de străini.
Sutașul nu-L primește pe Hristos decât ca stăpân, ca Dumnezeu atotputernic Care poate împlini orice cu cuvântul, cu logosul, adică cu rațiunea, dar nu și ca om, așa cum Îi place lui Hristos să fie primit.
Evanghelia aceasta trasează foarte clar acest hotar pe care păgânul nu-l va trece. De aceea poporul evreu va rămâne special în privința aceasta. N-au fost nici ei copiii cei mai cuminți, s-au luat de gât cu Dumnezeu-Tatăl în unele împrejurări, dar au știut să și-L aducă pe Dumnezeu în inimă. Și L-au făcut pe Dumnezeu rudă de sânge, și știți ce delicată e problema aceasta.
Acesta e mesajul, poate mai puțin vizibil, al acestei întâlniri, acela că pe Dumnezeu nu e de ajuns să-L consideri ca atare, ci să-L silești să-ți fie mai mult, să-ți fie prieten; să-L iubești și să te iubească. Asta face Avraam - îi spune lui Dumnezeu „vino să stăm la masă, îți dau ce am, vino să ne împărtășim amândoi“. Sesizați ce relație se deschide? Avraam taie un vițel pentru Dumnezeu, Îl spală și-L hrănește, pentru ca Dumnezeu, la vremea potrivită, să-i întoarcă cina supremă.

Citește alte articole despre: evrei, păgân, sutaș

De la același autor

Ultimele din categorie