De aproape șase secole, Moldova a fost binecuvântată cu un odor de mare preț adus de evlaviosul domnitor Alexandru cel Bun, bunicul Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt. Este vorba de icoana Maicii Domnului numită „Îndrumătoarea”, primită în dar, în 1429, de la Împăratul Ioan al VIII-lea Paleologul. De atunci vestita icoană, pictată în veacul al VII-lea, la porunca Patriarhului Gherman al Constantinopolului, străjuiește Mănăstirea Neamț, strălucita ctitorie a Mușatinilor, ocrotind nu doar cunoscuta Lavră, ci tot ținutul moldav. 

În tot acest timp, peste Moldova au trecut nenumărate evenimente istorice fericite și mai puțin fericite; s-au prefăcut hotare, s-au perindat generații și generații, s-au schimbat domnii și regimuri politice. În toată cavalcada de faceri și prefaceri, Maica Domnului a rămas la Neamț ca o pavăză neclintită, binecuvântând poporul, întărindu-l și povățuindu-l nu doar să scrie pagini glorioase de istorie, ci să și îndure cotropirile, dominațiile străine, clipele amare, cu nădejdea izbăvirii și a unor vremuri prielnice. 

Totodată, Născătoarea de Dumnezeu a alinat, și nu contenește să o facă și astăzi, durerile celor greu încercați de boli. Mângâietoarea celor neputincioși a povățuit și a inspirat stareții și ceata de călugări nemțeni să-i ocrotească nu doar pe frații de cin din obște, bătrâni ori bolnavi, ci și pe cei din alte așezări călugărești, dar și pe numeroși mireni, căci s-a dus vestea departe în țară că la Neamț cei sărăciți, bolnavi și fără ajutor capătă mângâiere, ajungându-se astfel ca la poarta mănăstirii să bată zilnic străini care cereau să fie primiți în bolnița chinoviei. 

Deși vechile însemnări despre istoria Mănăstirii Neamț nu oferă informații certe privind existența unor bolnițe din veacul al XIV-lea sau al XV-lea, alte izvoare ne ajută să deducem totuși că aici au existat așezăminte spitalicești din cele mai vechi timpuri, Maica Domnului lucrând în chip minunat chiar de la temeluirea așezării călugărești, dar mai ales după aducerea minunatei sale icoane, Îndrumătoarea. 

Se știe că starețul de la Neamț, Ioasaf, a fost numit cârmuitorul primei ctitorii ștefaniene, Putna, sfințită la 3 septembrie 1469. Luând obște nemțeană, Ioasaf a început viața chinovială la Putna, iar odată cu acest transfer s-a preluat și tradiția liturgică, precum și activitățile social-filantropice, așa cum erau organizate în străvechea așezare călugărească. 

Neîndoielnic că tot de la Neamț Ioasaf a preluat și tradiția organizării unei bolnițe mănăstirești în noua ctitorie ștefaniană. Că la Putna a funcționat o bolniță chiar dintru începuturi ne-o confirmă și o însemnare despre un incendiu din 15 martie 1484, care a mistuit și „spitalul”, pe lângă alte dependințe ale mănăstirii: „au ars casele domnești..., bucătăria, spitalul, cămara și toate alimentele care erau în ea”. Înțelegând rolul major al unei bolnițe, slăvitul voievod Ștefan a stăruit pentru grabnica refacere a ei.

Cel mai probabil, călugării putneni au organizat așezământul medical după regulile existente la Mănăstirea Neamț, cea mai veche așezare călugărească din Moldova, care, din 1429, a devenit casă primitoare pentru icoana cea mult prețuită a Maicii Domnului. Aceasta a binecuvântat nu doar viața duhovnicească și culturală, ci și pe cea social-filantropică a mănăstirii, căci funcționarea bolniței la Neamț nu a încetat nici în vremuri de restriște. 

Însemnări vechi arată că pe la 1735 episcopul Varlaam de la Rădăuți, cu metanie din Neamț, a suportat din venituri proprii reparații majore la bolnița mănăstirească nemțeană. Peste timp, ea este refăcută și mărită de Sfântul Paisie. Pentru a răspunde nevoilor celor suferinzi, Sfântul Paisie, la final de veac XVIII, a înființat o nouă bolniță la Neamț, numită în numeroase însemnări vechi „spitălaș”. Așadar, prin veacurile XVIII-XIX, istoricii consemnează existența a două bolnițe la Neamț: una dedicată exclusiv îngrijirii călugărilor și mirenilor bătrâni și bolnavi, iar alta destinată internării și alinării suferințelor celor „lipsiți de minte și munciți de lupte grele”. De reținut faptul că Sfântul Paisie a statornicit un regulament nou pentru îngrijirea bolnavilor, accentuând opera filantropică a mănăstirii. 

Mântuitoarea lucrare a starețului cu viață îmbunătățită a Neamțului au continuat-o urmașii săi, între care amintim pe Sofronie, Silvestru, Ilarie, Dometian și Neonil. 

Pe lângă bolnițe, în trecut la Neamț funcționau și farmacii mănăstirești, numite șpițerii. Călugării care aveau ascultare la farmacie erau școliți în medicină naturistă de frații de cin iscusiți în domeniu sau făceau ucenicie la vestiți medici ai vremii, învățând să prepare unele remedii, alifii, ceaiuri, siropuri, tincturi din plante medicinale culese sau cultivate de ei. Pe lângă aceste leacuri, mănăstirea să îngrijea să achiziționeze și medicamente din țară ori străinătate, făcând din farmacia nemțeană o veritabilă concurentă a celor din marile orașe și târguri din țară. 

Știm acest lucru dintr-o remarcă făcută de renumitul chirurg, profesor universitar Ioan Tănăsescu, Decanul Facultății de Medicină din Iași (1930-1935), care, în 1927, vizitând Mănăstirea Neamț, bolnița și farmacia, a avut aprecieri pozitive, consemnând printre altele: „rețetele medicilor se împlinesc mai conștiincios la farmacia Mănăstirii Neamțului decât la cele din orașe”. 

În acea vreme, farmacist la Neamț era monahul Iov Burlacu, unul din cei mai pricepuți specialiști în naturopatie din Moldova acelor timpuri, învățând meșteșugul medicinei naturiste de la alți călugări din obște. La rândul său, părintele Iov l-a avut ucenic la farmacia mănăstirii pe fratele Ilie Iacob, din Crăiniceni, Botoșani, devenit după călugărie Ioan, nimeni altul decât Sfântul Ioan Iacob, nevoitor în pustia Hozevei din Țara Sfântă.

În Acatistul icoanei Maicii Domnului Îndrumătoarea de la Mănăstirea Neamț găsim scris în icosul 11: „mulți bolnavi s-au tămăduit lângă icoana ta, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, arătând puterea mijlocirii tale și a harului cu care i-ai ajutat pe cei aflați în suferință și în neputință. Ai vindecat o femeie credincioasă de curgerea necontenită a sângelui și unui soldat de alt neam i-ai îndreptat picioarele oloage, iar pe un oarecare Constantin, care era cu totul paralizat, l-ai vindecat degrabă, și el, ajungând monah în obștea nemțeană, s-a făcut îngrijitor al suferinzilor de la bolnița mănăstirii”.

Înțelegem că Maica Domnului, prin icoana Îndrumătoarea de la Mănăstirea Neamț, a purtat grijă de cei suferinzi, dar și de bolnița nemțeană, împrumutând deseori mâinile monahilor milostivi și răbdători ca Sfântul Ioan Iacob sau Iov Burlacu, pentru a ajuta, a mângâia și a tămădui suferințele celor bolnavi. 

De aceea, în ziua când proslăvim icoana Îndrumătoarei  și minunile săvârșite prin ea, să o rugăm pe Maica Domnului zicând: „Arată-ți milele tale, Născătoare de Dumnezeu, primind cererile cele de folos ale robilor tăi; depărtează de la noi robia păcatelor; izbăvește-ne de toată vătămarea trupească și sufletească, fiind mijlocitoare pentru mântuirea noastră, amin”.