Despre speranţă

Alături de noi, dincolo de timp, sunt sfinţii, iar dincoace de timp sunt fraţii noştri cu care ne împărtăşim credinţa.

            Sărbătoarea Cuvioasei Parascheva este mereu un prilej de a ne recăpăta speranţa. Indiferent de situaţia în care ne aflăm personal sau colectiv, sărbătoarea sfintei ne readuce în minte un adevăr simplu: „Există mântuire” şi sfinţii sunt alături de noi pentru a ne îndruma pe această cale.

            Copleşiţi de toate presiunile cotidianului uităm adesea de marele privilegiu pe care îl avem aici, în România ortodoxă, de a avea lângă noi moaştele făcătoare de minuni ale sfinţilor. Şi deşi ele ne stau la îndemână la închinare în biserici tot timpul anului totuşi noi nu le redescoperim decât de sărbători. Dar chiar şi aşa această redescoperire ne umple de speranţa şi iubire pentru că ea are loc în comuniune, stând împreună la lunga priveghere a pelerinilor închinători, când redescoperim nu numai minunile sfintei ci şi pe semenii noştri, de aproape şi departe, care cu necazurile şi bucuriile lor formează marea familie a Bisericii.

            Această întâlnire simultană cu sfinţii şi cu aproapele face ca sărbătorile şi praznicele să fie un prilej unic de a ne reclădi în interior. Pe de-o parte prin exemplul sfinţilor şi prin relaţia directă cu mărturia sfinţeniei lor prin închinarea la sfintele moaşte, iar pe de altă parte prin relaţia directă cu aproapele adâncită de-a lungul orelor în care aşteptăm să ne închinăm.

Această dublă relaţie ne reaminteşte că nu suntem singuri nici în plan temporal, nici în planul atemporal. Alături de noi, dincolo de timp, sunt sfinţii, iar dincoace de timp sunt fraţii noştri cu care ne împărtăşim credinţa. În felul acesta ne suspendăm singurătatea şi egoismul. Ne reconfirmăm că facem parte din Biserica pe care porţile iadului nu o vor birui, nici ale iadului cotidian, nici ale iadului etern.

Conştiinţa acestei realităţi, că nu suntem singuri, ne dă speranţa că oricâte încercări am aveam vom birui şi noi la rândul nostru fie boala, fie sărăcia, fie deznădejdea, fie lipsa de credinţă. Cu această speranţă ne înarmăm şi vreme de un an întreg luptăm spre biruinţă. Iar de se întâmplă să mai obosim atunci amintirea acestor clipe când împreună ne închinam moaştelor sfinţilor ne va da tăria de a ne ridica şi de a merge mai departe. Pentru că ştim că oricât de greu ar fi la capătul drumului ne aşteaptă Hristos alături de sfinţi şi alături de fraţii noştri împreună-pătimitori.

Iar acest lucru nu este o metaforă sau o imagine sugestivă, ci este un adevăr pe care l-am experimentat deja alături de mii de alţi fraţi-pelerini, când la sfârşitul lungii aşteptări ne-am bucurat de sfinţenia celor care mai înainte de noi au biruit păcatul şi s-au făcut vase de mare cinste ale Duhului Sfânt, ca prin rugăciunile lor să ne ajute şi pe noi să le urmăm calea.

Ultimele din categorie