Educația estetică în era numerică

În era numerică asistăm la noi evoluții ale artelor, la noi modalități de impunere a acestora conștiinței publicului.

Formarea pentru receptarea frumosului artistic este deschizătoare și potențatoare a unei integralități în ceea ce privește conturarea personalității. Educaţia în perspectiva artelor imprimă un sens și o conotație afectivă pentru toate achiziţiilor şcolare. Ea nu se rezumă la o inițiere tehnică în receptarea unui produs sau gen artistic anume. Formarea estetică prilejuieşte elevilor o experienţă pentru un anumit gen de iluminare și trezie, de construire a unui sens legat de existenţa sa, de prospectarea unei deveniri cu adevărat autentice. Educaţia pentru frumos poate trezi la viaţă posibilităţi şi aptitudini ascunse ale copiilor. Prin artă trebuie cultivată bucuria creaţiei şi a experienţei artistice. În preajma artei se va resimţi bucuria lucrului nou făcut.

Educația estetică trebuie să aibă ca referenţial atât arta clasică,  statuată de tradiţia culturală purtătoare de semne şi simboluri venite din profunzimea timpului (pentru că este aducătoare de un patrimoniu spiritual polivalent, din epocile trecute,  şi orice „înviere” a trecutului cultural conduce la o edificare a personalităţii), dar şi din experiențele și expresiile artistice actuale, inedite, spectaculoase, poate perisabile (pentru că dau seama de căutările, frământările, speranţele omului contemporan).

Problematica frumosului (creat dar și receptat) se resuscitează cu fiecare generaţie în parte, întrucât aceasta este purtătoare de noi viziuni şi aspiraţii. Categoria de frumos este una modificabilă, dilatantă, generatoare de interogații și dispute. În perspectiva postmodernă, graniţele dintre cult şi popular se relativizează; la fel, între arta statuată şi experiment, între elevat şi vulgar. Vor avea drept de cetate şi arta mediatică, videoclipul, structurile grafice şi imagistice ale internetului, expresiile artistice ale marginalilor, ale excluşilor (muzica rap, graffiti) etc.

Cultura artistică este un câmp caracterizat prin practici, cunoştinţe, opere dar şi o serie de operaţii mentale particulare, reflecţii, probleme generate de fenomenul artistic. În era numerică asistăm la noi evoluții ale artelor, la noi modalități de impunere a acestora conștiinței publicului. Dacă e să ne raportăm la disponibilizarea artelor, constatăm tendințe de virtualizare a prezenței lor, de transferare prin intermediul cyberspațiului. Muzeul devine virtual; nu ne mai ducem noi la el, ci vine el la noi, îl „prezentificăm” pe propriul monitor al calculatorului. Dispunem de operele de artă după bunul plac, ne „mișcăm” în sala de expoziție după cum dorim, insistăm asupra unui tablou sau detaliu al acestuia după pofta inimii.

Arta digitală este dintr-o dată autografă și alografă (Gérard Genette). Este autografă pentru că dă seama de un subiect uman unic și irepetabil, de o experiență cu totul particulară, care se află în spatele ei și care își face prezența printr-un soi de intervenționism în substanța sa formală sau de conținut. Este alografă pentru că ascultă de o algoritmicitate intrinsecă, de un formalism generativ repetitiv și intangibil care o fac să fie pretutindeni și peste tot la fel, identică cu matricea originară.

Virtualizarea artei presupune o re-formare a aparatului nostru receptiv, o reorientare a organelor noastre de simț și a mentalului pentru a „sesiza” ipostaze inedite, imateriale, pentru a le „manevra” într-un mod personalizat. Televiziunea, ea însăși, devine nu numai un mijloc de vehiculare a artei, ci și instrument de intervenție formală, de facilitare și de creare a noi genuri (vezi video-clipul muzical), care nu ar avea sens înafara acestui cadru tehnic. Cultura nu mai este un obiect concret, un bun identificabil, ci un raport cu aceste obiecte, devine o relație ce  generează ea însăși semnificaţii suplimentare.

Citește alte articole despre: cultură, muzeu, artă, muzeu virtual, educație estetică, graffiti

De la același autor

Ultimele din categorie