Iartă-ne, Ștefănel

Recidivăm în neputința noastră de a iubi și de a vedea pe acești micuți, atât de dragi lui Hristos, suferind asprimea și povara de nepurtat a indiferenței noastre…

Am fost atinși poate mulți dintre noi, până în adâncul sufletelor noastre, la vârsta la care știam să ascultăm cu suflet curat și limpede de copil, de povestea fetiței cu chibriturile. Este vorba de acea fetiță săracă, trimisă de tatăl său să colinde străzile și să aducă bani din vânzarea de chibrituri trecătorilor de pe stradă. În noaptea de Anul Nou frigul o copleșește. Nu mai avea pe nimeni pe lume căruia să-i pese de ea. Se așează într-un colț de stradă și aprinde chibrituri, unul câte unul. Cu toate că-şi strânse picioruşele sub dânsa, frigul o pătrundea din ce în ce mai mult. Dar nu-i venea să se ducă acasă!Dacă ar fi adus înapoi toate chibriturile, şi niciun bănuţ, tatăl ei ar fi bătut-o straşnic pentru asta. Şi-apoi, ce, acasă la ea nu era la fel de frig? Ai ei locuiau sub un acoperiş prin care vântul sufla în voie, cu toate că-i fuseseră astupate crăpăturile cele mari cu paie şi cu zdrenţe, în repetate rânduri. Mânuţele fetei erau aproape îngheţate de frig. „Un chibrit aprins le-ar putea face bine”, gândi micuţa. Ah, dacă ar îndrăzni să scoată unul, numai unul, din cutie, să-l zgârie de zid şi să-şi încălzească degeţelele ! Fetița iese din această lume de durere, de lipsă de iubire, îndreptându-se cătrebrațele iubitoare ale bunicii sale : niciodată bunica ei nu fusese atât de frumoasă ori de mare! Ea se apropie de fetiţă şi-o îmbrăţişă. Apoi, ţinându-se strâns una de cealaltă, zburară împreună, vesele, în strălucirea aceea de sus. Acolo unde nu mai era nici frig, nici foame, nici griji. Acolo unde era doar Dumnezeu (http://pravaliavichinego.blogspot.fr/2010/12/fetita-cu-chibrituri-de-han...).

  Mă veți întreba cine este Ștefănel. Ştefănel   avea numai 10 anişori când a murit la sfârşitul lunii ianuarie. Ziua în care s-a aciuat în râpa din apropierea casei din Focuri a fost la fel ca celelalte zile din viaţa lui: plină de violenţe fizice şi verbale. Mama îi murise în urmă cu un an, iar tatăl alcoolic îl bătea frecvent pentru motive numai de el ştiute. A plecat spre şcoală la ora amiezii, numai că ajuns acolo a avut parte de alt şoc. Învăţătoarea […] i-a reproşat că miroase urât şi l-a dat afară de la ore. Nu era prima dată când se întampla aşa ceva numai ca în ziua respectivă afară era un frig de crăpau pietrele. Acasă nu putea merge, tatăl ţinea neapărat ca fiul să stea la şcoală pentru că doar aşa putea să încaseze alocaţia pe care o dădea pe băutură la barurile din sat. Ştia ca dacă ajunge prea devreme acasă îl aşteaptă altă bătaie, aşa că a stat în curtea şcolii câteva ore. În drum spre casă a făcut rost şi de o sticlă de spirt medicinal şi cum încă nu se făcuse ora la care ar fi trebuit să ajungă de la şcoală s-a ascuns într-o râpă. Nu a mai ieşit de acolo, a băut spirtul ca să se încălzească, a adormit şi a murit îngheţat de frig. […] Abia după ce poliţiştii au reconstituit din declaraţiile elevilor ce s-a întâmplat în acea zi de 24 ianuarie la şcoală învăţătoarea a recunoscut că l-a alungat în frig ca pe un câine. Mai mult, aceasta ştia şi că elevul a stat ore în şir în curtea şcolii, iar bătăile pe care le primea acasă erau cunoscute de toată şcoala. Nu a împiedicat-o însă să îl trateze la fel, colegii de clasă povestind cum Ştefănel fusese bătut în repetate rânduri. (http://m.evz.ro/news/1026206)

Ștefănel, nu am apucat să te cunosc aici, dar întru Domnul te iubesc. Te rog, Doamne, primește această puțină rugăciune, această infimă mărturie de afecțiune întru Tine pentru robul tău Ștefănel! Știu că indiferența noastră este ucigătoare de copilărie și de inocență! Ștefănel, te rog, iartă-ne pentru aceea că în lumea aceasta nu am știut să-ți mărturisim nimic din ce ne învață Hristos, măcar noi cei ce ne numim cu numele Lui! Pentru că uităm să fim mamă, tată, frate, vecin, pentru că uităm să fim oameni! Fetița cu chibriturile, iată, nu ne-a învățat din păcate nimic. Recidivăm în neputința noastră de a iubi și de a vedea pe acești micuți, atât de dragi lui Hristos, suferind asprimea și povara de nepurtat a indiferenței noastre… Iartă-ne, Ștefănel. Și câți or mai fi ca tine pe care nu avem încă ochi să îi vedem și inimi să îi simțim. Mai avem o mângâiere că te putem pomeni la dumnezeiasca liturghie, acolo unde, întru Dumnezeu, cer și pământ se împacă, ostoindu-se durerile și rănile omului celui rănit cu tot păcatul. Să dea Domnul să te pomenim cât de mulți. Dar și să deschidem ochii sufletului mari, mari, către toți acei Ștefănel care așteaptă să le ocrotim copilăria și să le-o facem fericită întru Hristos!

Citește alte articole despre: rugăciune, iertare, suferinţă

De la același autor

Ultimele din categorie