Între Istorie şi Calendar

Un fapt este cert: istoricii (să mă ierte că o spun!) l-au pierdut pe Ştefan cel Mare, Biserica l-a regăsit, regândit şi aureolat.

Ce înseamnă să fii mare şi sfânt? Simplu, într-o definiţie care vizează efemerul, sfântul este acel OM care trece direct din conştiinţa Istoriei în conştiinţa Calendarului. Şi cum efemerul aparţine istoriei, calendarul reţine doar acele Nume care sunt vrednice a toarce rugăciuni în sufletul Posterităţii. În rest, istoria îşi macină, cu dinţi tociţi, la masa timpului, nisipul arzător şi fără cheag.

Sfântul voievod Ştefan cel Mare, asemenea Sfântului Împărat Constantin cel Mare, împleteşte cele două realităţi, Istoria şi Sfinţenia Bisericii, alegându-o pentru veşnicie pe cea din urmă. Şi aici sunt voci care îi contestă locul.

În Biserică poţi fi muscă sau albină. Şi una şi alta, nu! Dacă întrebi o muscă ce a văzut curat în acel loc, îţi va răspunde:nimic, doar murdării şi putoare. Dacă întrebi o albină ce a văzut murdar aici, îţi va răspunde repede:nimic, doar flori şi miruri şi miresme. Muştele împânzesc Istoria, albinele sunt sfinţii Bisericii. În viaţa Voievodului Ştefan cel Mare s-a citit, astfel, mai bine de jumătate de mileniu, realităţile fiind plămădite, aluatul dospit, drojdia fiind pusă, frământătura a crescut.

Ştefan al Moldovei, mic fiind, a ajuns Mare şi din Mare Voievod al creştinătăţii a devenit Sfânt. Toate treptele urcuşului duhovnicesc au fost contopite într-una, numită creştinătate. Pentru voievod, aceasta a fost treapta cea de sus, niciodată şi de către niciun duşman neputând fi călcată în picioare. Voievodul a atins-o cu fruntea lui încoronată de Crucea lui Hristos. Conştiinţa că toate neamurile creştine formează creştinătatea nu ca spaţiu şi timp, ci ca stare definitorie şi definitivă, l-a însoţit pe voievod până la ceruri, urcându-l în calendar. De-acolo, el veghează nu asupra acestei ţări, acestui zid al creştinătăţii, ci asupra acestei stări. Folclorul, storcând lacrimile atâtor veacuri, a cristalizat o întrebare:plânge dealul, plânge valea/plâng pădurile bătrâne/Şi poporu-n hohot plânge;cui ne laşi pe noi, Stăpâne?

Aşteptăm încă un răspuns? În fiecare an, la 2 iulie îl primim:Sfântul Voievod Ştefan cel Mare ne-a lăsat sfinţeniei, singura păzitoare a creştinătăţii.

Citește alte articole despre: Sfântul Ștefan cel Mare, timp, veșnicie, calendar, istoria

De la același autor

Ultimele din categorie