Mereu textul cântării bisericești cheamă la cunoașterea Scripturii și la asumarea modelelor propuse de aceasta. Sigur, dacă nu avem o cântare precum se cuvine, cu liniște și fără excese în exprimare melodică – nu degeaba insista Sfântul Ioan Damaschin „să nu silim firea spre răgire” – nu prindem sensul textului dar cred că merită să prețuim mai mult alcătuirea imnografică dinspre partea teologiei biblice. Iată un exemplu asupra căruia vă invit să medităm împreună. În miercurea săptămânii acesteia, a patra din Post, dar cu repetabilitate și în zilele care urmează se cântă stihira zilei la Stihoavnă: „Înjumătățind calea postului care duce la Cinstită Crucea Ta, binevoiește ca și noi, cei izbăviți de vrăjmași prin credință, să vedem ziua Ta, pe care a văzut-o Avraam și s-a bucurat, luând pe Isaac viu din munte ca din mormânt; și să ne împărtășim și Cinei Celei de taină, cu pace strigând: Luminarea și Mântuitorul nostru, slavă Ție”. Dacă gândim asupra frumuseții și adâncimii teologice care marchează un astfel de text nu putem fi decât admirativi la modul de construire a rememorării propuse de imnograf. 

Aș vrea să ne punem în pielea lui Avraam. Provocat să îl aducă jertfă pe fiul său lui Iahve, Cel imposibil de rostit dar și mai abitir greu de văzut. Credința lui? Încercată prin propunerea de jertfire a fiului său, Isaac. Ce va fi fost în sufletul său numai Dumnezeu-Tatăl avea să știe și să trăiască la vreamea când Fiul Său Cel Unul Născut urca treptele aprinse de foc și transparente precum sticla prin care se pot zări viscerele iadului. O urcare ca o cădere în gol. Avraam este primul care ne arată că a crede înseamnă a jertfi necondiționat. Ne dovedește că sfinții nu pot fi condescendenți, ci iubitori la modul absolut și împlinitori la maximum de exigență ai poruncilor lui Dumnezeu. Dacă la Avraam jertfirea fiului său este răspunsul la o poruncă, la Tatăl Ceresc este manifestarea voinței născută din dialogul iubirii din interiorul Treimii Celei Sfinte. E ceva care ne face să vedem fără să vedem și să înțelegem fără să înțelegem în ce mod Treimea este chipul supremei Iubiri. 

În jertfirea lui Isaac, intervenția lui Dumnezeu este un înger ce poartă cu sine un berbec îngrășat care înlocuiește cu un animal un fiu. Este cel mai probabil momentul în care religia lui Avraam, modul lui de manifestare ritualică ori cultică se desprinde cu totul de păgânismul vecinilor. În care cel mai probabil mai persista aducerea de jertfă umană pentru a împăca pe Dumnezeu cu toți tații care greșind rupeau poporul de izvorul iertării. Când Avraam primește animal de jertfă care să-i înlocuiască fiul pe care-l ducea spre jertfire bucuria lui trebuie că va fi fost una netrăită până atunci de vreun om. Poate doar Noe, la vederea pământului uscat de lacrima în vâltoare a potopului, va fi respirat ceva din dramatismul iertării la modul în care Avraam va fi trăit momentul. Dumnezeu îl crede pe Avraam. Știe că acesta jertfește fără preget pe cel care preînchipuie pe Domnul Hristos în patimă, moarte și Înviere. Când urcă muntele spre locul ales de jertfire purtând sarcina de lemne pentru focul jertfei Isaac închipuie pe Hristos purtând Crucea pe colina Golgotei gata să o facă rug aprins ce nu se mai mistuiește. În ce-L privește pe Domnul Hristos, nicio altă ființă de pe pământ nu poate înlocui Persoana Lui. De aceea, când vă este greu cu fii voștri – care uneori pleacă mai devreme la Cer – aduceți-vă aminte că Dumnezeu-Tatăl nu și-a îngăduit Sieși niciun rabat de la împlinirea mântuirii noastre în Iisus Hristos.

Cerem să vedem Ziua Domnului ca o zi a bucuriei lui Avraam. Pentru cei care confundă zilele de „ținere” a mersului la Biserică, îi rog să privească mai atent la această zi de bucurie, Duminica lui Avraaam, prima zi a săptămânii. El este Profesorul mironosițelor. Ajuns la locul jertfei fiul său primește „înlocuire” în timp ce Hristos nu primește acesta la momentul Golgota. Paharul pe care Avrram nu îl mai gustă – al paternității trunchiate de moarte – nu îl ocolește pe Hristos. El bea potirul morții legând Cina cea din foișor cu masa de aducere aminte a morții unei persoane trecute din viață în moarte. Nu întâmplător, cred eu, locul în care se desfășoară, după Tradiție, Cina cea de taină este cenaclul de deasupra locului în care era înmormântat David (până astăzi acolo este mormântul său). Cerem să avem bucuria lui Avraam atunci când ia din munte ca dintr-o groapă pe fiul său preînchipuind bucuria Tatălui Ceresc atunci când va lua din groapă pe Fiul Său Cel Înviat. Dar pentru ca bucuria să fie deplină ea trece prin Cina cea de Taină, Liturghia dintâi în care Trupul și Sângele lui Hristos se face „luminare spre mântuire”, luminând sensul jertfei Mântuitorului. 

Pare oarecum curajos ceea ce Îi cerem lui Dumnezeu în cântarea acesta a Triodului. Îi cerem o bucurie care vine din credința unui om care supune pe fiul său la ascultare necondiționată și la moarte și încă moarte preînchipuind pe a Celui Care biruiește moartea cu moartea Sa. Dar curajul acesta nu poate izvorî decât din adâncul de jertfă exprimat în Cina cea de taină. Acolo se vede refuzul Mântuitorului de a fi substituit și afirmarea acceptării de a fi Jertfă în Numele Tatălui.

Postul duce către sfințita Cruce. E un drum cu sens unic, ca toate viețile, din care Hristos nu caută să rătăcească. Văzând crucea vedem asumarea, acceptarea, responsabilitatea Dumnezeu-Omului. Bucuria lui Avraam că fiul său a scăpat de moarte este depășită numai de Bucuria Tatălui Ceresc pentru că Fiul Său a biruit moartea. Pentru cei care se îndoiesc de Învierea Domnului, pedeapsa e simplă: nu vor gusta din bucuria acesta. Vor privi mereu spre sine plângându-și de milă și refuzând urcușul spre Cruce și pe Cruce. Isaac – lemnele de jertfă. Hristos – Lemnul Crucii. Isaac – înlocuit de un berbec. Hristos Domnul, Mielul lui Dumnezeu venit să ridice păcatele lumii. Lemnele și Lemnul. Jertfele și Jertfa. Hristos Domnul prin Înviere luminează vederea chipului bucuriei lui Isaac. Și ne-o îngăduie drept încurajare la vreme de post. Postul este calea către Cruce. Iar Crucea este postul final al Dumnezeu-Omului pentru luminarea înțelegerii zorilor Învierii.