Singurătatea, în date și cifre. „Rent-a-friend” pentru „mikbang”

Specialiștii vorbesc, astăzi, despre o „criză mondială a singurătății și o „economie a singurătății” și o „industrie înfloritoare a singurătății”. În prezent, în Statele Unite ale Americii, trei din cinci adulți se declară singuri, iar patru din zece declară că nu au nici un prieten apropiat, căruia să îi poată împărtăși bucuriile sau încercările vieții. Lucrurile sunt aproape identice și în Europa.

Cuviosul Paisie Aghioritul considera că păcatele sunt acum la modă, în trend, în timp ce virtuțile creștine sunt ironizate și ignorate, umilite și izgonite în sufletul puținilor creștini adevărați, care le mai iubesc și le împlinesc, spre a lor mântuire și spre milostivirea lui Dumnezeu asupra lumii.

Spiritul individualist, trufia și părerea de sine a omului aflat în căutare de „înlesniri”, ca forme ale confortului și ale plăcerilor, dar nici acestea pentru suflet și pentru viața viitoare, ci pentru trup și pentru lumea aceasta materială, în loc să îi ofere omului împlinirea, îl conduc pe prăpastia neantului și a golului sufletesc, pe marginea depresiei. Și, ceea ce este cu adevărat trist, îl constituie faptul că el nu își dă seama că salvarea nu îi poate veni decât prin reîntoarcerea la adevăratele valori spirituale, în universul virtuților morale, al credinței și iubirii de Dumnezeu și de semeni.

Problema conexiunii sociale, dar și singurătății a devenit o problemă de aprofundată cercetare științifică și de reflecții morale adânci. În ultimii treizeci de ani, cercetările desfășurate au inclus teste genetice, de imunologie și endocrinologie, comportamentale, cognitive, emoționale, demografice, sociale și religioase. Imagistica de rezonanță magnetică funcțională, tot mai dezvoltată și mai folosită în aceștia ani, a ajutat fundamental cercetare. În baza tututor datelor colectate, s-a ajuns deja la unele concluzii evidente și esențiale.

Astfel, specialiștii vorbesc, astăzi, despre o „criză mondială a singurătății”[1] și o „economie a singurătății”[2] și o „industrie înfloritoare a singurătății”[3].

În prezent, în Statele Unite ale Americii, trei din cinci adulți se declară singuri, iar patru din zece declară că nu au nici un prieten apropiat, căruia să îi poată împărtăși bucuriile sau încercările vieții. Lucrurile sunt aproape identice și în Europa. În Germania, „două treimi din populație consideră că singurătatea este o problemă gravă, și aproape o treime din olandezi recunosc că se simt singuri, unul din zece suferind de singurătate acută. În Suedia, aproape un sfert dintre cetățeni susțin că se simt frecvent singuri, iar în Elveția, doi din cinci declară că se simt singuri uneori, adesea sau întotdeauna”[4]. Unul din opt britanici nu are un prieten bun pe care să se bazeze, față de unul din zece, acum cinci ani. Trei sferturi din cetățenii englezi nu cunosc numele vecinilor de cartier, iar 60% dintre angajații britanici declarau nu doar că nu se simt împlinți la locul de muncă, în jobul lor, ci se simt singuri. Din aceste motive, în anul 2018, prim-ministrul britanic a numit un „ministru al singurătății[5], cu sarcini precise ca, studiind acest fenomen, să identifice politici și strategii eficiente în asanarea lui.

La fel de îngrijorătoare sunt și datele din Asia, Australia, America de Sud și Africa. În Japonia, însă, par a fi cu adevărat dramatice. Acolo, de câțiva ani buni, s-a observat un obicei straniu. Tot mai multe femei de vârstă mijlocie (40-50 de ani), încercând să scape de starea de singurătate și de izolare socială, în pragul sărbătorilor, săvârșesc delicte minore, precum furtul din magazine, pentru a fi încarcerate și a putea petrece sărbătorile în celulă, alături de celelalte deținute[6]. Unele dintre ele sunt recidiviste, ajungând la zeci de astfel de sancțiuni.

Presa a relatat, în anul 2017, cazul unui bunic singur, din China, care a pus, într-o stație de autobuz, următorul anunț: „Om singur, de peste 80 de ani, sper ca o persoană sau o familie de bună-credință să mă adopte”. A murit, așteptând, după trei luni în care a fost ignorat de călători. Mai ciudat este faptul că au trecut alte câteva luni, pentru ca vecinii săi să își dea seama că nu mai era în viață[7].

Pe lângă încercările medicilor, psihologilor și asistenților sociali, derulate prin programe de sănătate mintală, există și inițiative private interesante. Una se referă la nou-creatul serviciu denumit „rent-a-friend”. Văzând succesul acestui serviciu în Japonia, țară cu o populație îmbătrânită și însingurată, un american din New Jersey a înființat o companie care s-a extins în întreaga Americă, iar acum are filiale în întreaga lume. Serviciul esențial oferit este închirierea, pentru prețul de 40 de dolari pe oră, dintr-o bază de peste 620.000 de persoane, a unui prieten platonic, care să te asculte. Compania a conturat, deja, pe baza experienței acumulate, un profil clasic al clientului obișnuit: „Singur, între 30 și 40 de ani, cu o carieră solidă. Genul de om care petrece multe ore la serviciu și nu pare să aibă timp pentru prea mulți prieteni”[8].

Tot plecând din America și extinzându-se în întreaga lume, a devenit populară practica închirierii, de această dată contra a 80 de dolari pe oră, a unor persoane a căror serviciu este acela de îmbrățișare și mângâiere, fără nici un fel de conotație erotică. A fost larg popularizat cazul unui bărbat matur, realizat profesional și care, pentru a-și permite acest serviciu, și-a vândut locuința, dormind într-o dubiță veche, cumpărată la mâna a doua, pe care o parca în locuri gratuite. Se spăla la sălile de fitness deschise non-stop, iar mâncarea și-o păstra în frigiderul de la serviciu. Un  astfel de om trebuie să fi avut o viață foarte pustie și un suflet gol, încât să ajungă la astfel de privațiuni[9].

Și, tot ca o curiozitate, dar care trebuie să ne dea mult de gândit este și așa-numită practică a „comesenilor virtuali” – „mikbang”, adică a vizionării, la masă, de către persoanele singure și, evident tot contra cost, a altor persoane care mănâncă. Din Japonia, India, Taiwan și Statele Unite a pătruns în Europa, înregistrînd, la nivel global, în anul 2019, o creștere de 150%[10].

Chiar și aceste câteva și sumare exemple sunt capabile să arate gradul de individualizare a lumii contemporane, mai ales în anumite zone ale ei (spațiul nord-american, vest-european și asiatic) și al însingurării omului de astăzi.

Pentru că tinerii sunt viitorul unei nații și speranța la nemurire a părinților lor, cercetările recente arată că 60% dintre tinerii europeni, cu vârste cuprinse între 18 și 34 de ani, se simt adeseori singuri[11].

Iar în privința României, 14,7% dintre românii de toate vârstele se simt însingurați, cei mai afectați fiind vârstnicii. O treime dintre ei se plâng de absența celor dragi sau a unui interlocutor, de sindromul casei sau a cuibului gol, mai ales după plecarea copiilor[12].

[1] Noreena HERTZ, Secolul singurătății. O pledoarie pentru relațiile interumane, traducere din engleză de Simona-Maria Onciu, HUMANITAS, București, 2021, p. 10.

[2] Noreena HERTZ, Secolul singurătății..., p. 10.

[3] Stefano BARTOLINI, Cele cinci aspecte ale fericirii la 360 grade, în volumul Marea carte despre fericire. 100 dintre cele mai importante secrete ale fericirii, coordonator Leo Bormans, Editura Litera, București, 2019, p. 304.

[4] Noreena HERTZ, Secolul singurătății..., p. 10.

[5] Noreena HERTZ, Secolul singurătății, p. 10.

[6] Noreena HERTZ, Secolul singurătății, p. 10.

[7] Noreena HERTZ, Secolul singurătății, p. 12.

[8] Noreena HERTZ, Secolul singurătății, p. 8.

[9] Noreena HERTZ, Secolul singurătății, p. 216.

[10] Noreena HERTZ, Secolul singurătății, p. 87.

[11] Mark WILLIAMSON, Action for Happiness, în volumul Marea carte despre fericire. 100 dintre cele mai importante secrete ale fericirii, coordonator Leo Bormans, Editura Litera, București, 2019, p. 348.

[12] Studiul Irina CRUMPEI-TANASĂ, Singurătatea, în volumul Relaţiile intime. Atracţie interpersonală şi convieţuire în cuplu, volum coordonat de Ştefan Boncu, Maria Nicoleta Turliuc, POLIROM, Iaşi, 2016, p. 72.

De la același autor

Ultimele din categorie