Ortodoxia: desăvârşirea bucuriei de a trăi

Ortodoxia înseamnă regăsirea prin Hristos şi întru Hristos a iubirii luminoase şi calde care ne-a zidit şi care ne susţine în ciuda răzvrătirii noastre împotriva ei.

"La vremea aceea a trăit Iisus, un om înţelept, dacă poate fi numit aievea om. El a fost autorul unor uluitoare minuni şi învăţătorul oamenilor care erau bucuroşi să afle adevărul. A atras de partea lui o mulţime de iudei, dar şi o muţime de păgâni. Acesta a fost Hristos. Chiar dacă Pilatus, datorită acuzaţiilor aduse de fruntaşii poporului nostru, l-a ţintuit pe cruce, n-au încetat să-l iubeasca cei ce l-au îndrăgit de la început. Căci li s-a arătat a treia zi iarăşi viu, aşa cum au prezis profeţii trimişi de Dumnezeu, înfăptuind şi o mie de alte miracole. De atunci şi până azi dăinuie poporul creştinilor, care îşi trage numele de la dânsul." (Iosif Flavius – Antichităţi iudaice, XVIII, II, 3).

 

Strigaţi lui Dumnezeu tot pământul, slujiţi Domnului întru veselie, intraţi înaintea Lui întru bucurie. (Psalm 99, 1)

 

            Explicând Pilda Semănătorului, Hristos vorbeşte şi despre cei care primesc cuvântul Lui cu bucurie dar, mai pe urmă, la vreme de încercare, se leapădă. Trebuie subliniat apăsat că bucuria primirii cuvântului este ceva bun, firescul relaţiei cu Dumnezeu şi că doar pierderea acestei bucurii, prin neînrădăcinarea ei în inimă, reprezintă cauza profundă a lepădării. Aş vrea să insist asupra bucuriei acesteia dată de Evanghelie, fenomen atât de rar întâlnit astăzi, încât a te în-veseli, a trăi şi exprima spontan bucuria aflării lui Mesia, a Mântuitorului Iisus Hristos, pare la noi ceva cu totul străin ethosului ortodox.

            „În anii '20 circula o istorioară foarte interesantă.

            Emigranţii ruşi au închiriat un apartament dintr-o clădire cu multe etaje pentru a înfiinţa o biserică - o clădire separată nu a putut fi cumpărată. La început totul a fost bine: citeau în linişte din Psaltire, canoane, acatiste… Apoi a sosit Paştele. În timpul serviciului divin ce se oficia noaptea, toţi au strigat: Hristos a înviat! Vecinii desigur nu au putut dormi toată noaptea. Aşa că, revoltaţi, dimineaţă au început să strângă semnături cu scopul de a închide această biserică. Strângându-le, şi-au adus aminte că în acest bloc mai locuieşte şi un rabin şi era foarte important ca rabinul, o persoană influentă în primărie, să semneze şi el. Aşa că aceşti organizatori ai protestului vin la rabin, îl roagă să semneze, dar el le zice: „Nu voi semna!” Ceilalţi îl întreabă: „Cum? Pe dumneavoastră nu v-au deranjat noaptea trecută?” Rabinul răspunde: „M-au deranjat.” „Oare nu aţi auzit cum strigau, cum urlau?” „Am auzit.” „Atunci de ce nu protestaţi împotriva acestora?” Înţeleptul rabin a răspuns: „Dacă eu aş fi fost sigur că L-am găsit pe Mesia, strigam şi mai tare decât ei!”… (Andrei Kuraev – Răspunsuri către tineri, pag. 80)

            În fiecare dimineaţă, când programul îmi permite să fiu acasă la ora trezirii copiilor mei pentru a pleca la şcoală, îl văd pe mezin, după ce îşi face toaleta, că se mai duce un minut lângă mama lui. În acelaşi timp, fiica mea adolescentă se grăbeşte să-şi întâlnească prietena cu care merge împreună la liceu. Stau la fereastră şi le privesc… Apoi, prin uşa întredeschisă a dormitorului, îmi privesc fiul şi soţia… cum se bucură unul de altul! Şi în ambele momente mă rog ca toate aceste inimi dragi să audă şi să simtă Evanghelia, pentru ca Hristos să poată redărui bucuriei lor rădăcinile ei infinite. Mă rog ca sămânţa Cuvântului să prindă rădăcini de credinţă şi înţelegere şi să le desăvârşească îmbrăţişările, fericirea de a fi împreună.

            Pentru că Evanghelia nu face altceva decât să ne descopere şi să ne re-înrădăcineze în Sursa acestei lumini care se revarsă prin inimi, fie ca iubire maternă şi filială, fie ca prietenie, fie ca dragoste între bărbat şi femeie. Hristos este Cel prin care toate s-au făcut (IOAN 1, 3), a Cărui Viaţă ni s-a dat nouă ca „lumină a oamenilor” (IOAN 1, 4). Lumina şi căldura îmbrăţişărilor noastre, ale Lui sunt; trupuri şi suflete, El ne-a făcut: pentru a le umple nesfârşit de această lumină caldă a iubirii. După inima lui Dumnezeu acesta e scopul existenţei omeneşti: ca bucuria noastră de a fi să fie deplină (IOAN 16, 24). Dumnezeu S-a întrupat în Hristos ca să biruiască pentru noi această limită a Bucuriei care este moartea. S-a răstignit şi a înviat pentru ca trupul nostru să fie eliberat de „trupul păcatului şi al morţii” (Romani 7). Iar cine pune puterea acesta în lucrare urmând lui Hristos şi transformând-o în fapte bune, vede în el, zi de zi, năruindu-se toate zidurile lăuntrice care-i limitează Bucuria.

            Mă aştept ca adolescenţii, cu fărâma de copilărie care a mai rămas în inimile lor şi cu setea de viaţă specifică vârstei, să înţeleagă, puţin măcar, ce încerc să exprim aici.

            Diaconul Andrei Kuraev, un binecunoscut misionar rus, afirma la o întâlnire cu tinerii: „particularitatea credinţei adolescenţilor constă în aceea că ea nu cere nimic, pur şi simplu se bucură de faptul că Dumnezeu există. Încă nu au boli, nu avut parte de nici un fel de situaţii fără ieşire ale vieţii şi, aşadar, se poate veni la Dumnezeu fără a se târgui, fără a cerşi ajutor umanitar”.

            Chemarea Bisericii, Evanghelia, este de a celebra Viaţa, în Bucurie. „Veselească-se Israil de Cel ce l-a făcut pe el şi fiii Sionului să se bucure de Împăratul lor. Să laude Numele Lui în horă, în timpane şi în psaltire să-i cânte Lui” (Psalm 149, 2-3) Aşa se bucură, cântă şi dansează ca îngerii, inima celui care, crezând Evangheliei, cunoaşte pe Hristos (Mesia).

            Rabinul o ştia. Dar, oare, adolescenţii de azi o ştiu?

            Ştiu, oare, că Ortodoxia înseamnă regăsirea prin Hristos şi întru Hristos a iubirii luminoase şi calde care ne-a zidit şi care ne susţine în ciuda răzvrătirii noastre împotriva ei?

            Credinţa în cuvântul lui Hristos reprezintă începutul luminării noastre. A chipurilor noastre de lumina chipului Său: tainic Răsărit de Sus care străbate, devenind tot mai vizibil, prin sufletul şi trupul nostru. Şi a cărui dimineaţă este bunăvoirea, amiază - dragostea de fraţi şi amurg biruit - iubirea de vrăjmaşi.

De la același autor

Ultimele din categorie