Setea de informație nu se potolește cu otravă

Până când oamenii de presă nu-și vor da seama de responsabilitatea condeiului, căci „pentru orice cuvânt deșert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua Judecății“ (Matei 12, 36), nu vom face decât să constatăm că otrava care se scurge dinspre mass-media va crea un popor tot mai divizat, descurajat și întristat, verenoșat cu „știrile“ de la ora cinci și manipulat prin așa-zisele „analize politice“, și nicidecum informat pe calea adevărului care ne va face liberi.

Fără îndoială, lumea în care acum trăim este una a informației. Asaltul informațional cu care omenirea se confruntă a atins de mult un volum greu de cuantificat de vreo unitate de măsură terestră. Mijloacele de informare au atins un nivel extraordinar de dezvoltare favorizând transportarea informației pentru oricine, oricând și oriunde pe pământ, devenind accesibilă aproape oricărui cetățean de pe glob. Această dezvoltare nu a adus, din nefericire, și o calitate etică a informației (moralitate, dreptate, adevăr șamd). Mijloacele de răspândire a informației, între care mass-media ocupă un rol fruntaș, arată cum multe angajamente morale se năruie zilnic sub ochii noștri, iar relativismul tinde să devină regulă a adevărului informațional. Lumea informării, care este o lume a cunoașterii, a creat, în multe situații, o lume paralelă a îndoielii. A înțelege „printre rânduri“ e considerat astăzi de unii consumatori de informații mai important decât informația propriu-zisă. Astfel că acest asalt informațional, care a cuprins și presa autohtonă, devine, din acest punct de vedere, nejustificat, ba chiar blamabil. Cum poate fi o știre reperată și luată ca atare din sutele, poate miile de bănci de date fără a fi îndoielnică pentru marea masă de oameni, de vreme ce surse diferite emit informații contradictorii referitoare la aceeași problemă? S-a ajuns oarecum în situația descrisă recent de filosoful Andrei Pleșu, anume: „Nu are dreptate nimeni, pentru că nimeni nu mai are dreptul să aibă dreptate“. Păi, i-ar fi greu cuiva să-l contrazică, când canalele media românești de astăzi, fără a dori neapărat să generalizez, încurcă ingredientele și livrează publicului larg o rețetă greșită de informații.
Și nu mă refer la o proastă calitate a mass-mediei - anume că există o agresiune informațională cu care presa contemporană impune cu obstinație în conștiința publică imagini care contrastează cu aspirațiile spirituale la nivel individual sau social, că se pune un accent tot mai mare pe cultul trupului, că prima pagină a ziarelor și programele de divertisment ale televiziunilor sunt toate prevăzute cu imagini exhibiționiste, cu ipostaze care stârnesc anumite pasiuni, încercând subversiv să satisfacă pornirile cele mai primitive ale omului spectator, că naște scandal și vrajbă aproape din nimic, printr-o necunoaștere, nepăsare sau un infantilism intelectual și spiritual, un fel de „Cine pe cine beștelește?“ al aceluiași Pleșu -, ci la o totală impostură. E ca-n sectorul alimentar, după cum scria recent jurnalistul Cătălin Tolontan, adică, „dacă intervii în libertatea editorială, livrezi o marfă toxică publicului“.
Se argumentează din interiorul mass-mediei că lumea e însetată după ceartă (că doar scandalul vinde produsul media și-l face fiabil). Fals! Deoarece, analizând practic, avem exemplul mass-mediei creștine care dovedește un real succes propunând o presă de „good news“, prezentat publicului cu elemente jurnalistice (și completat de evenimentul religios specific). Iar teoretic, din punct de vedere psihologic, predispoziția prezintă o anumită neutralitate: depinde de ceea ce întâlnește în mediu pentru ca ea să se actualizeze, fie într-o direcție negativă, fie într-o direcție pozitivă. Omul va urma, în funcție de ceea ce societatea îi propune, pista falselor valori sau, dimpotrivă, a valorilor autentice, ori a celor negative sau a celor pozitive. E adevărat, o presă bună e cea care argumentat contrazice, critică. Dar nu cea care otrăvește...
Dacă e să dăm ca exemplu doar recentele stenograme apărute în presa românească (despre ale căror oportunitate nu discutăm acum), în care sunt prezentate dialoguri ale patronilor de la principalele trusturi de presă românești cu proprii angajați, jurnaliști „de meserie“, în care li se cereau acestora din urmă să livreze intenționat o marfă toxică publicului, urmărind niște interese personale meschine, ne dăm seama că mass-media nu reușește să concretizeze în fapt potențialul benefic pe care îl are, ci, dimpotrivă, devine un instrument al răului.
Și până când oamenii de presă nu-și vor da seama de responsabilitatea condeiului, căci „pentru orice cuvânt deșert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua Judecății“ (Matei 12, 36), nu vom face decât să constatăm că otrava care se scurge dinspre mass-media va crea un popor tot mai divizat, descurajat și întristat, verenoșat cu „știrile“ de la ora cinci și manipulat prin așa-zisele „analize politice“, și nicidecum informat pe calea adevărului care ne va face liberi.

Citește alte articole despre: știre, informație, mass-media

De la același autor

Ultimele din categorie