În secolul trecut ne-a fost băgată în urechi până la refuz magia diversităţii. Un veac în care sute de milioane de oameni au fost ucişi de războaie, regimuri criminale şi avorturi a înălţat un templu universal acestei deităţi sincretiste: zeiţa diversităţii. Această zeiţă, cu soclul format din tot aurul pământului (un element chimic ca oricare altul) îşi celebrează orgiile ideatice de dragul libertăţii: mai pe şleau orice om are dreptul şi libertatea să creadă ce vrea, să facă ce vrea şi să gândească ce vrea. De aici o necesară diversitate de opinii, stiluri de viaţă, religii et caetera.

Din fericire nu suntem la fel, aşa că diversitatea este o binecuvântare de la Dumnezeu şi o instanţă complementară a valorilor umanităţii, unde persoanele se completează reciproc. De asemenea, realitatea lumii create impune în mod universal valabil ierarhia ca modalitate fundamentală de structurare şi valorizare. Există ierarhii îngereşti, bisericeşti, statale, familiale. Egalitatea este o utopie impusă de un regim ateu şi iluminist care s-a cocoţat imediat în fruntea societăţii şi bineînţeles a finanţelor mondiale. Din păcate însă, diversitatea ca binecuvântare a diferenţei s-a transformat subtil în vehicol al instaurării dictaturii răului, în temelie infernală şi în război împotriva lui Dumnezeu.

Educaţia lumii occidentale vorbeşte mereu şi impune această magie a diversităţii ca expresie a libertăţii interioare a persoanelor. Până aici totul bun şi frumos. Însă noi am aflat din revelaţia lui Dumnezeu pe pământ că există un singur Adevăr, Logosul etern al Tatălui care dă inteligibilitate şi sens întregului univers creeat de El. Aşadar eşti în adevăr sau nu. Tertium non datur. Orice magie sincretistă, orice borş ideatic de sisteme amestecate, orice obsesie a diversităţii în care toată lumea are dreptate, sunt făcături omeneşti, care au soarta tuturor lucrărilor umane: se auto-desfiinţează după ceva vreme, aşa cum şi piramidele se vor toci la un moment dat.

Aşadar suntem oameni ai adevărului mărturisit toată viaţa şi toată moartea, sau oameni ai compromisului, care încearcă bunăstarea şi armonia pe baza tertipurilor de orice fel. Nu am fost niciodată adept pentru o teologie a bâtei, încruntările auto-suficiente îmi repugnă din start, omul adialogic este alogic până una alta, însă discernământul şi înţelepciunea trebuie să aleagă definitiv adevărul ca unică şansă la înveşnicire. Diversitatea de etnii, limbi, culturi, comportamente, tradiţii, religii este o realitate, însă îmbrăţişarea tuturor de dragul coeziunii sau coabităriii şi justificarea lor ca părţi de adevăr este o minciună.

Să luăm un exemplu: în educaţia şcolară dar şi în discuţiile trendy dintre copii, diversitatea e la mare preţ. Patimile incipiente din copiii noştri sunt încurajate subtil sau agresiv până vor devenit aerul pe care aceştia îl respiră. Printre adolescenţi poţi fi oricum: şmecher, găşcar, gagicar, afemeiat, emo, rocker, oricum însă nu virgin, căci altfel eşti bătaia de joc a tuturor. Aşadar diversitatea include doar păcatele, nu şi virtutea. Fecioria a ajuns la liceu să fie stigmatizată, luată în râs, de la cea mai sfântă valoare a unui tânăr, ea a ajuns pricină de bancuri proaste, de ridiculizare sau stigmatizare.

Ibidem, la serviciu poţi fi agnostic, afacerist, interesat, yoghin, relativist, feng shui, oricum numai creştin ortodox practicant nu, că altfel eşti ţinta glumelor proaste, subiect de bancuri pe la colţ de birou, catalogat imediat bigot, medieval, radical, fanatic, habotnic.

Remarcăm deci că educaţia decreştinată şi nedreaptă de tip occidental inculcă în copii prin media conştiinţa unei respingeri a credinţei şi valorilor creştine ale vieţii: familie, biserică, sobrietate, fidelitate, devoţiune, iubire. Poţi fi oricum numai virtuos şi moştenitor al raiului nu, căci altfel viaţa ta de aici devine un iad în care eşti batjocura celor răi.

Adevărul este unul singur: Iubirea veşnică, revărsată de la Dumnezeu Tatăl în Fiul prin Duhul Sfânt, care se dobândeşte în Biserică prin credinţă, bunătate şi smerenie. Iar magia ieftină a zeiţei diversităţii este de fapt o prestidigitaţie infernală, în care subtil şi persistent, este extirpată din mintea şi din viaţa omului lumina cea mai presus de cer care umple de sens şi de bucurie veşnicia oamenilor. Zeiţa diversităţii este de fapt zeiţa păcatului şi a morţii, înfrântă de Hristos prin Înviere dar recrudescentă în noul păgânism de azi. Poporul român o numea talpa iadului sau mama celui viclean.