Dacă cineva socoteşte că e cucernic, dar nu îşi ţine limba în frâu, ci îşi amăgeşte inima, cucernicia acestuia este zadarnică (Iac. 1, 26). Bărbatul limbut nu se va îndrepta pe pământ; pe omul nedrept răutatea îl va duce la pieire (Ps. 139, 11).

Va trebui să-ţi înfrânezi limba ca să nu ajungi la pieire! Dar limba este o „fiară neîmblânzită". Se poate domestici o astfel de fiară? Sigur că se poate. Altfel, Domnul nu ne-ar fi spus că vom da socoteală pentru orice cuvânt deşert (Mt. 12,36). Să presupunem că guvernul ar avea un instrument cu care ar înregistra toate cuvintele spuse de noi. Şi, de îndată ce ai rosti vreun cuvânt care nu îi este pe plac, ai fi aruncat în închisoare sau ai plăti o amendă mare, de 1000 de euro, să zicem. Ce ai face într-o asemenea situaţie? Nu ai fi mult mai atent la cuvintele tale? N-ai fi vigilent în toate cele douăzeci şi patru de ore din zi? Cu siguranţă, aşa ai fi! Vezi cum, de frică, poate fi legată această fiară, limba?

Guvernul poate să nu fi instituit un astfel de instrument, dar Dumnezeu l-a instituit. Dumnezeu „înregistrează" orice cuvânt ce iese din gura ta, de care vei şi da socoteală! (Mt. 12,36). Ceea ce înseamnă că, de te vei teme de judecata lui Dumnezeu, vei avea grijă de cuvintele tale. Dacă nu te temi, spui tot ce-ţi trece prin minte, arătând astfel că nu crezi deloc în Domnul, Care a spus că vei da răspuns în ziua Judecăţii, după Sfântul Vasile cel Mare.

Dacă nu greşeşte cineva în cuvânt, acela este bărbat desăvârşit, în stare să-şi înfrâneze şi tot trupul (Iac. 3, 2). Adică: biruinţa asupra limbii înseamnă biruinţa asupra tuturor patimilor! Şi Sfântul Apostol Iacov foloseşte două exemple din viaţa de zi cu zi pentru a ne convinge.

Primul: precum domesticim calul cu frâul, tot astfel, prin înfrânarea limbii domesticim şi supunem întreaga noastră fire, şi trupul, şi patimile. Dar, dacă noi punem în gura cailor frâul, ca să ni-i supunem, ducem după noi şi trupul lor întreg (Iac. 3,3).

Al doilea: cârma corăbiei este o parte mică în raport cu întregul corăbiei şi, cu toate acestea, doar cu ajutorul ei se conduce întreaga corabie. Iată şi corăbiile, deşi sunt atât de mari şi împinse de vânturi aprige, sunt totuşi purtate de o cârmă foarte mică încotro hotărăşte vrerea cârmaciului. Aşa şi limba: mic mădular este, dar cu mari lucruri se făleşte! Iată puţin foc şi cât codru aprinde! (Iac. 3,4-5). În puterea limbii este viaţa şi moartea şi cei ce o iubesc mănâncă din rodul ei. (Pilde 18,21). Cel ce-şi păzeşte gura şi limba lui îşi păzeşte sufletul lui de primejdie (Pilde 21, 23).

(Arhimandrit Vasilios Bacoianis, Vorbele pot răni - cum să nu greșim prin cuvânt, Editura Tabor, București, 2013, pp. 10-12)