Vezi că o casă în care stăpânul nu mai locuieşte este murdară şi plină de gunoi, praf şi păienjeniş. O ţarină fără plugar se pustieşte, se face neroditoare şi odrăsleşte ierburi netrebuincioase. O vie sau o livadă fără lucrător se pierde, o corabie fără un bun cârmaci e înecată de furtună şi de valurile mării şi aşa mai departe.

Întocmai şi un suflet omenesc – fără Hristos este ca şi o casă pustiită, plină de putoare, murdărie şi păienjenişuri, care au fost întinse de diavol şi de demonii săi, adică de poftele, gândurile şi pornirile cele rele; ca şi pământul cel nelucrat, care odrăsleşte doar „mărăcini şi spini şi blestemul îi este aproape” (Evrei 6, 8); ca şi via sau livada cea părăsită, care nu mai aduce roadă şi, întrucât nu foloseşte la nimic, va fi tăiată şi aruncată în foc; ca şi corabia ce umblă fără de cârmaci şi, fiind clătinată de furtună şi de valuri, este pe cale de a se îneca.

Căci, pentru sufletul nostru, Hristos este întocmai ca un stăpân pentru o casă, ca un lucrător pentru un pământ sau pentru o vie şi ca un cârmaci pentru o corabie.

(Sfântul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu în împrejurările vieţii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Editura Sophia, Bucureşti, 2011, p. 207)