Mai jos de Schitul “Sfântul Vasile”, acolo unde cărarea coteşte către Sfânta Ana, locuia mai demult un slujitor al Marii Lavre care supraveghea ţapii mănăstirii, pe care îi ţineau acolo pentru îngrăşat.

Odată, într-o noapte cu lună plină, la lăsatul secului pentru Postul Mare, slujitorul mănăstirii, părintele Efrem, pe când se ruga cu metaniile a auzit nişte voci: ”Oh! Oh!...”.

“Or fi nişte străini, care petrec”, s-a gândit părintele Efrem.

Apoi a ieşit afară şi ce să vadă? Cam trei sute de diavoli erau stăpâniţi de nerăbdare, iar mai marele lor spunea:

- Ia te uită, un schelet de călugăr să ţină în loc zile întregi atâta oaste şi să nu putem merge în lume acum la petrecerile şi chefurile de lăsatul secului!

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Părinţi Aghioriţi. Flori din Grădina Maicii Domnului, Editura Evanghelismos, 2004, pp. 133-134)