Puterea rugăciunii nu stă deloc în cuvinte. Astăzi oamenii nu ştiu cum să se raporteze la rugăciunea lui Iisus. Câte vorbe de duh au născocit! Iar de esenţa lucrării uită cu totul. De aici reiese că unii se opresc numai la cuvinte şi spun: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă, dar fără să simtă sau să se gândească la ceea ce spun. Eu spun că ei nu se roagă, ci şoptesc sau şuşotesc. Alţii se opresc la respiraţia nazală şi sforăie. Rugăciunea lor nu e rugăciune, ci sforăit. Au mai apărut unii, care, neavând forţă, chipurile, să oprească mişcarea lăuntrică, încep să strige: Iisuse... Iisuse... Ii... Ii... Aceştia sunt strigători. Iar lucrarea acestei rugăciuni este simplă: să stai cu mintea în inimă înaintea feţei Domnului şi să zici: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă, sau numai: Doamne, miluieşte-mă, Milostive Doamne, miluieşte-mă pe mine, păcătosul, sau cu oricare alte cuvinte. Puterea nu stă deloc în cuvinte, ci în cuget şi în simţire. Pe acestea să le aveţi şi la toate vorbele de duh să renunţaţi. Aşa să vă învăţaţi şi pe voi, şi pe ceilalţi.”

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Despre rugăciune, Editura Egumeniţa, p. 128)