Unul dintre primele lucruri pe care le învață un călugăr când ajunge în mănăstire este cum să facă să nu se plictisească. Primește o sfoară înnodată și cineva îi spune câteva cuvinte pe care ar trebui să le repete mereu. Mult mai târziu află el că sfoara cu pricina este folosită ca leac la mult mai multe metehne decât simpla plictiseală. Dar învingerea plictiselii este unul dintre lucrurile de bază pe care le învață. Învingerea plictiselii aduce încet dar sigur răbdarea.

Răbdarea nu este lucrul pe care-l facem ca să ne „omorâm timpul“. Nu este rebusul pe care-l facem pe holul spitalului așteptându-ne rândul sau sudoku pe care-l dezlegăm în tren și nici partida de șah din parc. Nu am nimic împotriva acestor activități care stimulează gândirea, atrag doar atenția să nu fie confundate cu răbdarea. Din punct de vedere creștin, răbdarea este rugăciune. Nu ca înlocuitor de rugăciune ci prin faptul că ne rugăm în timp ce multe lucruri se întâmplă pe lângă noi. De ce este atât de importantă rugăciunea când vorbim de răbdare? Pentru că nu putem răbda până la sfârșit atâta vreme cât credem că putem schimba lumea de capul nostru. După ce realizăm faptul că numai Dumnezeu poate schimba ceva cu adevărat în bine, ne retragem în rugăciune și cerem ajutor pentru a ne schimba pe noi înainte de a încerca să schimbăm fața lumii.

A avea răbdare nu înseamnă să stai și să aștepți să treacă. Răbdarea ține de ceea ce faci în timp ce aștepți. Ține de modul în care privești această așteptare și de direcția în care privești cât timp aștepți. Spune Hristos „prin răbdarea voastră vă veți mântui sufletele“ și nu o spune în zadar. O spune ca să băgăm bine de tot la cap că oricât ne-am îngriji nu putem să adăugăm un cot staturii noastre chiar dacă există pastile care pretind că ar face asta.

Secretul călugărilor răbdători începe de cele mai multe ori cu o sfoară înnodată. Mai târziu află că nu are nevoie de sfoara aceea pentru a dobândi răbdarea, că ea este doar un sprijin și că prezența sau absența ei nu schimbă nimic din ceea ce se petrece în ascuns. Și sunt mulți oameni care află că răbdarea nu este doar apanajul călugărilor, că oricine poate să se bucure pururea și să se roage neîncetat atâta vreme cât vrea să facă asta.