Racla cu mâna Sfântului Spiridon a ajuns la Iași
Racla cu mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Spiridon a ajuns în această seară, 12 octombrie, în capitala Moldovei. Delegația care însoțește sfintele moaște, condusă de Înaltpreasfințitul Părinte Nectarie, Mitropolit de Corfu, a fost întâmpinată de către Părintele Mitropolit Teofan la Catedrala Mitropolitană din Iași.
Pelerinii care așteaptă la rând pentru a primi binecuvântarea Sfintei Parascheva se vor putea închina din această seară și la racla moaștele Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei. Delegația care însoțește sfintele reclive a ajuns în această seară în cetatea Iașilor și a fost întâmpinată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, dimpreună cu ierarhii prezenți la Procesiunea „Calea Sfinților”.
Sfântul Ierarh Spiridon sau „Sfântul Călător”
Sfântul Spiridon s-a născut şi a trăit toată viaţa sa în insula Cipru, slujind Biserica lui Hristos, în timpul împăraților Constantin cel Mare și a lui Constantie. Acolo a trecut la Domnul pe 12 decembrie 348, la vârsta de 78 ani. În tinerețe a fost păstor de oi și a fost căsătorit, însă a rămas văduv de timpuriu. După ce s-a călugărit, lucrând neobosit pentru a culege mierea virtuții și cercetând legea lui Dumnezeu, a devenit iubitor de oameni și nespus de milostiv. Pentru virtutea sa a fost hirotonit episcop al Trimitundei, iar după hirotonirea sa, minunile au urmat una după alta. Este cunoscut în întreaga lume ortodoxă și sub numele de „Sfântul Călător” sau „Sfântul care își părăsește racla”, datorită minunii care se petrece în fiecare an la picioarele Sfântului Spiridon, mai exact cu papucii săi din mătase, care se tocesc în mod miraculos.
Moaștele Sfântului Spiridon au peregrinat pe la mai multe biserici până în anul 1589, când au fost duse în Catedrala „Sfântul Spiridon” din Corfu, unde se păstrează întregi până astăzi. Mâna dreaptă a Sfântului Spiridon s-a aflat timp de mai multe secole la Roma, în Biserica Ordinului Oratorienilor, până în anul 1984. În ajunul praznicului Sfântului Spiridon (11 decembrie) din anul 1984, prin eforturile mitropolitului Timotei al insulei Corfu, mâna dreaptă a Sfântului Spiridon a fost înapoiată corfioţilor. Astăzi, mâna dreaptă este aşezată lângă moaştele întregi ale Sfântului Spiridon, în catedrala din Corfu, care îl are ca ocrotitor.