Această poruncă sau, mai degrabă, rugăminte a Mântu­itorului adresată ucenicilor n-a fost luată în seamă, fiindcă aceştia, sărmanii, doborâţi de oboseală, au adormit. „Duhul este osârduitor, dar trupul neputincios” (Matei 26, 41). Pâ­nă şi în fiinţa trupească a Apostolilor carnea şi sângele au făcut să se înăbușe vioiciunea sufletului. Nu cumva această chemare a Mântuitorului ni se adresează și nouă, într-o oarecare măsură? „Rămâneți aici și privegheați împreună cu Mine”. El nu ne părăsește, chiar dacă nu-L vedem cu ochii trupului. Este cu noi de-a pururi. Această convingere face ca viața noastră pământească să devină ceva solemn și sfânt.

„Privegheați împreună cu Mine”. Nu rămânem nicodată singuri în durerea noastră. „Aproape ești, Tu, Doamne și toate poruncile tale sunt adevăr” (Psalmi118; 151). Este atât de aproape, încât ne aude orice șoaptă, ne ia în seamă orice geamăt. Tatăl ceresc ne arată compasiune, așteaptă clipa când vom fi gata să-I primim ajutorul, când ne va trimite ușurare.

Ajută-ne, Doamne! Trezește-ne din somnul păcatului! Fă-ne să stăm atât de aproape de Tine, încât să nu mai picotim (dormităm) cu sufletul când vom fi chemați să facem lucrul Tău, când vei avea nevoie de brațe neputincioase precum ale noastre.

(Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu: 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului, Editura Sophia, p. 17)