Şi ramurile de salcie pot răni pe Hristos
Ce au în comun Sfintele Paşti cu iepuraşul de ciocolată care în aceste zile premergătoare sărbătorii ne violentează privirea prin magazine şi pieţe?
Vin Floriile! Sărbătoare şi bucurie ca anticipări ale negrăitei lumini pascale. Vom purta în mâini plăpânde ramuri de salcie abia mijite la viaţă şi vom continua postirea îndreptându-ne către Înviere. Ramurile de copac binecuvântate de preoţi la biserică spun Sfinţii Părinţi au mai multe înţelesuri. Purtând ramuri de salcie în mâini marcăm biruinţa asupra morţii pe care a arătat-o Mântuitorul nostru prin învierea lui Lazăr, ca o prevestire a Învierii Sale, dar şi a întregii omeniri. Ramurile înverzite simbolizează şi biruinţa noastră asupra păcatului.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune chiar că stâlpările de la Florii sunt cununa de virtuţi câştigate pe parcursul postului ce se apropie de sfârşit. Aceste virtuţi sunt pocăinţa, sinceritatea, milostenia şi înnoirea noastră lăuntrică. Vlăstarele vopsite în verdele crud de vesela primăvară închipuiesc şi sufletele noastre îmbobocite de fericire că l-am regăsit, l-am redescoperit pe Domnul în acest post. Dar în primul rând purtând ramuri de copac în mâini închipuim pe cei ce odinioară l-au ovaţionat pe Hristos întâmpinându-L la ultima Sa intrare în Ierusalim. Mulţimile care l-au aclamat pe Blândul Păstor, nu peste multe zile Îl vor şi osândi, aţâţate de duşmanii Răscumpărătorului nostru. Ramurile de măslin şi finic purtate de Florii le-au înlocuit cu vorbe grele, cu scuipări şi hule care au șfichiuit trupul fără de pată şi sufletul dumnezeiesc al Domnului.
Este copleşitor când te gândeşti că Mântuitorul s-a lăsat umilit şi necinstit de propria-I creatură! Şi toate acestea din iubire le-a îndurat. Cu adevărat iubirea este o nesfârşită taină. Deci, finicul şi măslinul de la Florii s-au transformat în ţepoase bice care au lovit nemilos Iubirea. Asta a fost demult, dar oare se mai poate repeta această dramatică întâmplare? Mai putem noi să fim manipulaţi de duşmanii lui Hristos? Din păcate, da.
Abili şi inteligenţi potrivnicii Marelui Răstignit devin aliaţii omului care foarte uşor transformă veridica bucurie pascală într-una superficială, redusă de multe ori doar la aspectul culinar. Oare Sfintele Pătimiri ale lui Iisus pot fi alinate doar de o masă copioasă? Ce înşelare! Nu zic, românul dintotdeauna a ştiut să-şi împodobească masa la Sfintele Sărbători, dar nu înainte de a-şi înnobila sufletul cu virtuţi. Îşi împodobea casa după ce cămara sufletului o primenea, o deretica, pregătindu-o de sărbătoare. Nu putem fi ipocriți; o masă frumoasă adună pe cei dragi şi-i predispune la comuniune, dar de aici şi până la a-L lăsa singur pe Hristos în zilele Sfintelor Sale Pătimiri și chiar în noaptea de Înviere pornind ospeţe culinare şi bahice este o distanţă foarte mare.
Şi uite-aşa salcia plăpândă de la Florii poate deveni un aspru bici cu care Îl putem lovi pe Domnul. Îi provocăm răni adânci când în Săptămâna Patimilor nu găsim timp să-I fim aproape. Trebăluim de zor ca nişte albine ieşite la muncă după o lungă şedere. Program încărcat, activităţi solicitante care de multe ori ne răpun. Osteniţi, mulţi dintre noi nu mai reuşim să participăm la Slujbele Deniilor, sau dacă printr-un efort izbutim să ajungem, adesea oboseala ne toropeşte. Sângerările nevinovatului biciuit mai vin şi din altă parte, din nepăsarea cu care asistăm la răpirea sărbătorii Sfintei Învieri de înghimpoasele „branduri” care ne invadează existenţa.
Ce au în comun Sfintele Paşti cu iepuraşul de ciocolată care în aceste zile premergătoare sărbătorii ne violentează privirea prin magazine şi pieţe? Care din Sfinţii Părinţi ne-au stabilit un astfel de meniu? De multe ori exagerăm chiar și cu tradiționalele bucate pe care le pregătim cu asiduă grijă, prin Sfintele Paști înțelegând doar miel, drob, pască cozonac, ouă roşii şi, mai nou, iepuraşi de ciocolată. Unii poate vor ridica glasul şi vor blama aceste rânduri rostind răspicat: dar ce să mâncăm de Paşti? Au şi ei dreptate. Aşa este, trebuie să primim sărbătoarea împlinind şi aceste tradiţii culinare, dar să nu reducem bucuria pascală doar la atât.
Ce sărac Paşti vom avea, procedând aşa! Ce puţină lumină ne va invada fiinţa! Ce flămânzi vom fi! Bucuria sfântă şi mare a Învierii Domnului o vom simţi în primul rând dacă vom încerca să-L însoţim pe drumul Golgotei în săptămâna mare şi înfricoşătoare a Sfintelor Sale Pătimiri pe Mântuitorul lumii. Lumina în care ne vom răsfăţa sufletele şi trupurile noastre va pogorî din lumânare în suflet dacă vom izbuti să ne scăldăm în iubirea mai tare decât moartea a dulcelui nostru Mângâietor participând la întreaga slujbă de Înviere care va spinteca întunericul nopţii transformându-l în zori de zi. Iar de ospăţul praznicului ce să mai zic… să ne hrănim mai întâi cu Hristos euharistic, să prânzim cu El, nu în Betania, ca oarecând Lazăr, ci în anticamera Împărăţiei lui Dumnezeu, Sfânta Biserică. Aşa şi bucatele pregătite în cinstea sărbătorii vor fi mai gustoase şi mai aromate căci rugăciunea de binecuvântare a cărnurilor, a brânzei şi ouălor de după Sfânta Liturghie le vor transfigura.
Aşadar, să încercăm să ne reevaluăm atitudinea faţă de Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului, să o păstrăm curată fără adaosuri străine de duhul dreptei credinţe, fără kitsch-uri care alterează duhul sărbătoresc bimilenar şi astfel ramurile de salcie nu vor provoca răni Domnului, ci vor rămâne ceea ce şi sunt: icoană a biruinţei vieţii asupra morţii.
Cu astfel de stâlpări să-L întâmpinăm pe Domnul de Florii, să-L urmăm, și să nu-L părăsim, să-I fim aproape, neuitând că de Paşti trebuie să ne pregătim să prânzim în primul rând la masa cea nepieritoare, ospățul mântuirii și să sărbătorim duhovnicește așa după cum ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel: „iată Hristos, Paștile nostru, S-a jertfit pentru noi; să prăznuim, deci, nu cu aluatul cel vechi, nici cu aluatul răutății și al vicleșugului, ci cu azimile curăției și ale adevărului" (I Cor. 5, 7-8).