Cel ce păşeşte pe calea vieţii creştine, fiind încă slăbănog, bolnav, neorânduit, trebuie să posede deja o mare forţă şi tărie. Altfel, va cădea sub povara suferinţelor şi a nevoinţelor care i se pregătesc. Puterea care îl face rezistent şi care îi face roditoare toate ostenelile este râvna, osârdia, sârguinţa, grija de a-I bineplăcea Domnului şi de a-şi mântui sufletul. După cum cel ce caută o comoară adevărată nu se uită la greutăţi, nu pierde vremea şi nu se înfricoşează de piedici, la fel şi creştinul, când are râvnă şi dorinţă de a căuta, va depăşi toate greutăţile şi va parcurge nevătămat întregul drum. Cine caută găseşte tot ce caută; Domnul ne-a dat o făgăduinţă deosebită: caută şi vei găsi. Căutarea este duhul vieţii, prin stingerea ei, viaţa se stinge. Ea este focul adus de Mântuitor pe pământ; este lumina şi viaţa Lui. Vaporul se opreşte când aburul este eliminat; la fel, cel ce-L urmează pe Hristos cade sau se rostogoleşte înapoi când se răceşte (cu duhul). Iată cu ce trebuie să ne aprovizionăm, păşind pe calea plinirii poruncilor şi a curăţirii de patimi! Altfel, nici nu putem să începem această lucrare într-un duh adevărat; şi chiar de-ar începe-o careva, se va osteni fără rod, fără vlagă.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Viaţa lăuntrică, Editura Sophia, 2011, p. 102)