Războiul duhovnicesc
În fiecare zi însă trebuie să ne silim spre bine și să învățăm din toate puterile smerenia lui Hristos.
Pentru ce suferă omul pe pământ, pentru ce duce necazuri și îndură rele? Suferim pentru că nu avem smerenie. În sufletul smerit viază Duhul Sfânt și El dă sufletului libertatea, pacea, iubirea și fericirea. Suferim pentru că nu-l iubim pe frate. Domnul zice: „Iubiți-vă unii pe alții și veți fi ucenicii Mei”. Pentru iubirea de frate vine iubirea lui Dumnezeu. Dulce e iubirea lui Dumnezeu; ea este un dar al Duhului Sfânt și în deplinătatea ei e cunoscută numai prin Duhul Sfânt. Dar este și o iubire mijlocie, pe care omul o are atunci când se străduiește să împlinească poruncile lui Hristos și se teme să nu întristeze pe Dumnezeu; și aceasta e un lucru bun. În fiecare zi însă trebuie să ne silim spre bine și să învățăm din toate puterile smerenia lui Hristos.
(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 2001, pp. 206-207)
În biserică, glasul dumnezeiesc ajunge la inimile noastre
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro