„Trebuie înţelepciune din Scripturi şi din experienţa sfinţilor, rugăciune şi răbdare cu speranţă, deoarece unii dintre credincioşi doresc să se schimbe, dar nu pot imediat”.

„Sfântul Ioan Scărarul spune că unii penitenţi se lasă mai uşor eliberaţi de patimi, alţii mai greu, iar alţii doar către sfârşitul vieţii”, a subliniat Preafericirea Sa.

Cei unsprezece preoţi care au promovat anterior examenul de duhovnicie au fost hirotesiţi în duhovnic de Patriarhul României în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală.

Rolul duhovnicului

În cuvântul său, Patriarhul a prezentat rolul duhovnicului în viaţa credincioşilor şi a spus că acesta trebuie să păstreze echilibrul şi să evite extremele.

„În primele veacuri ale creştinismului, preotul era mai mult un dezlegător de păcate. Cu timpul însă s‑a constatat că nu e suficient să fie un judecător care opreşte sau amână împărtăşirea sau dezleagă pe cel ce se pocăieşte pentru a se împărtăşi. Ci este nevoie să fie şi un îndrumător duhovnicesc sau un doctor al sufletelor. De aceea, Canonul 102 de la Sinodul 692 Trulan spune că duhovnicul trebuie să fie ca un medic care vindecă pe cel bolnav folosind medicamente amare, când medicamente dulci”.

„Trebuie să ştie şi să facă pogorământ, să fie şi exigent, ţinând seama de vârsta, caracterul şi temperamentul celor care se spovedesc, fiindcă nu totdeauna vârsta biologică are corespondent şi o vârstă duhovnicească. Sunt oameni cu o vârstă biologică mai înaintată, dar nu au suficientă înţelepciune duhovnicească”.

„În general, se cere ca duhovnicul să fie un om de echilibru, să evite extremele: să nu fie nici prea sever, dar nici prea îngăduitor. Scopul este unul singur: îndreptarea credincioşilor. Biruinţa este mare atunci când omul părăseşte păcatul”.

Regretul nu este suficient

S‑a constatat că şi Părinţii care au dat la început canoane mai aspre, ca Sfântul Vasile cel Mare, precizează că aplicarea acestora se face şi potrivit intensităţii pocăinţei fiecărui penitent, a explicat Părintele Patriarh.

„Pe lângă oprirea de la împărtăşanie pentru o vreme a celor care au păcătuit mai grav, unii părinţi le‑au cerut penitenţilor să facă şi metanii, semne ale pocăinţei, iar mai târziu s‑a cerut ca pocăinţa să fie completată cu filantropia. Deja, în Noul Testament, Sfântul Apostol Iacov spune că milostenia acoperă o mulţime de păcate. De pildă, dacă cineva a fost neglijent, trebuie să fie mai atent, cei care s‑au făcut vinovaţi de avort trebuie să ajute la creşterea copiilor celor care au copii mulţi”.

„Cu alte cuvinte, trebuie îndreptate lucrurile prin fapte. Regretul nu este suficient, ci trebuie arătate şi fapte ale milei creştine. Dacă cineva a furat pentru că a fost lacom, atunci trebuie învăţat să fie darnic şi milostiv. Celui care este zgârcit trebuie să i se dea canon să fie mai generos, mai milostiv, celui care este mânios trebuie să i se dea canon să fie mai paşnic, să postească şi să se smerească”.

Roadele

Patriarhul Daniel oferă alte repere tinerilor duhovnici şi vorbeşte despre roadele misiunii de duhovnic.

„Duhovnicul trebuie să‑şi pună mai întâi nădejdea în Dumnezeu, nu atât de mult în propria sa inteligenţă, cultură sau faimă. Trebuie să‑i pomenească în rugăciune pe toţi cei care se spovedesc la el şi să le ceară şi lor să se roage pentru el”.

„Aici este vorba de harul lui Dumnezeu care lucrează în comuniune şi adesea se constată că rezultatul nu este imediat. Roadele unei bune duhovnicii se văd în timp, după o vreme mai îndelungată”, a spus Patriarhul.

Sursa: basilica.ro