Reprezentanţii organizaţiei „Viitor cu România” din Elveţia au vizitat Centrul Eparhial din Caransebeș
PS Lucian, Episcopul Caransebeşului, a acordat conducătorilor acestei fundaţii „Diploma Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul”.
Săptămâna aceasta, Centrul Eparhial din Caransebeş a avut ca oaspeţi reprezentanţii organizaţiei „Viitor cu România” din Elveţia. Această organizaţie este un partener important pentru Societatea Femeilor Ortodoxe din Caransebeş şi pentru Parohia Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul din Caransebeş, pentru susţinerea activităţilor sociale care se desfăşoara în urbea caransebeşeană.
Cunoscând activitatea acestei fundaţii elveţiene, Preasfinţitul Părinte Lucian Episcopul Caransebeşului a acordat conducătorilor acestei fundaţii, Daniel şi Suzi Vuillemin, acte de cinstire „Diploma Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul”, drept răsplată pentru rodnica susţinere a activităţii sociale a Bisericii. Cu acest prilej, Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian, a subliniat dorinţa Episcopiei Caransebeşului de a susţine şi dezvolta activităţile sociale, dată fiind situaţia socio-economică din această zonă, iar partenerii elveţieni s-au oferit în a fi şi pe viitor partenerii de nădejede în proiectele sociale ale Bisericii.
sursa: episcopiacaransebesului.ro