Mulţi Sfinţi Mucenici, atunci când nu ştiau dogma, spuneau: „Cred ceea ce au hotărât Sfinţii Părinţi”. Dacă cineva spunea aceasta, mărturisea! Adică nu ştia să aducă dovezi prigonitorilor pentru credinţa lor şi să-i convingă, ci avea încredere în Sfinţii Părinţi. Se gândea: „Cum să nu am încredere în Sfinţii Părinţi? Aceştia au avut şi mai multă experienţă, căci erau virtuoşi şi sfinţi. Cum să primesc eu o neghiobie? Cum să sufăr să hulească cineva pe Sfinţii Părinţi?”. Să avem încredere în tradiţie. Astăzi, din păcate, a intrat politeţea europeană şi vor să arate că fac binele. Vor să arate superioritatea, dar în cele din urmă merg înspre a se închina diavolului celui cu două coarne. „Să existe o singura religie”, îţi spun, şi le nivelează pe toate. Au venit şi la mine unii şi mi-au spus: „Toţi cei care credem în Hristos să facem o religie”. „Aceasta este, le-am spus, ca şi cum am lua aur de atâtea carate şi toate cele ce au fost separate de el şi le-am amesteca din nou ca să facem una. Este corect să le amestecăm iarăşi? Întrebaţi un aurar: este bine să amestecăm zgura cu aurul? S-a dus atâta lupta ca să strălucească dogma”. Sfinţii Părinţi au ştiut ceva atunci când au interzis legăturile cu cel eretic. Dar astăzi spun: „Nu numai cu cel eretic, dar şi cu budistul şi cu închinătorul la foc şi cu închinătorul la diavol să ne rugăm. Trebuie ca şi ortodocşii să se afle la rugăciunile şi conferinţele lor. Este o prezenţă”. Ce prezenţă? Le rezolvă pe toate cu raţiunea şi justifică cele ce nu se pot justifica. Duhul european crede că şi problemele duhovniceşti pot intra în Piaţa Comună.

Unii dintre ortodocşi, care pe toate le tratează cu uşurătate şi care vor să facă, chipurile, misiune, convoacă conferinţe cu heterodocşii ca să trâmbiţeze peste tot, crezând că astfel vor propovădui Ortodoxia, dar de fapt făcând împreună cu cei rău slăvitori o salată ecumenică. După aceea stiliştii încep propaganda lor şi apucă în cealaltă extremă. Spun şi hule despre Tainele celor de pe stil nou etc. şi smintesc greu suflete care au evlavie şi sensibilitate ortodoxă. Heterodocşii, pe de altă parte, vin la conferinţe, fac pe dascălii, iau tot materialul duhovnicesc bun ce-l află la ortodocşi, îl trec prin atelierul lor, pun vopseaua şi firma lor şi apoi îl prezintă ca model. Iar lumea ciudată de astăzi este impresionată de astfel de lucruri ciudate, după care se distruge duhovniceşte. Dar Domnul, atunci când va trebui, va ridica din nou un Marcu Evghenicul şi un Grigorie Palama, care vor aduna pe toţi fraţii noştri care s-au smintit şi s-au depărtat de Biserică să mărturisească credinţa ortodoxă şi să întărească Tradiţia, pricinuind astfel bucurie mare Maicii noastre Biserica.

Dacă am fi trăit după Sfinţii Părinţi, toţi am fi avut deplină sănătate duhovnicească, pe care ar fi invidiat-o toţi heterodocşii şi astfel şi-ar fi lăsat înşelăciunile lor bolnăvicioase şi s-ar fi mântuit fără predică. Acum ei nu mai sunt mişcaţi de tradiţia noastră patristică sfântă, ci vor să vadă şi continuitatea noastră patristică, adică adevărata noastră înrudire cu Sfinţii noştri. Ceea ce se cere fiecărui ortodox este să pună neliniştea cea bună şi în heterodocşi, adică să înţeleagă aceia că se află în înşelare şi astfel să nu-şi odihnească în mod mincinos gândul lor şi să se lipsească atât în această viaţă de binecuvântările bogate ale Ortodoxiei, cât şi în cealaltă viaţă de şi mai multele şi veşnicele binecuvântări ale lui Dumnezeu. Vin acolo la Colibă unii tineri catolici cu foarte bună intenţie, pregătiţi să cunoască Ortodoxia. „Vrem să ne spui ceva ca să ne folosim duhovniceşte”, îmi spun. „Uitaţi-vă, Ie răspund, luaţi Istoria Bisericii şi veţi vedea că odinioară am fost împreună şi unde aţi ajuns după aceea. Aceasta vă va ajuta mult. Faceţi aceasta, şi altă dată vom discuta mai multe”.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol. 1: Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 362-364)