Ritmurile sărbătorilor

Am vrea mai toți și una, și alta – și cele ale societății actuale, și cele ale vieții creștine, și rezolvarea obligațiilor, și comuniune, și programul de televizor, și slujbele Sfântului Vasile cel Mare. Ritmurile sărbătorilor sunt atât de diferite, încât omul nu poate vedea vreo cale, tot ce poate face e să aleagă.

Cine a cunoscut harul, nu mai poate trăi în petreceri de an nou, dar poate participa la ele din dragoste, ca să nu-și contrarieze apropiații. Sau, și mai bine, poate încerca să îi convingă să participe și ei la slujbele de noapte de la trecerea dintre ani, după pregătirea cuvenită. Pentru pofticioși, o motivație în plus ar putea fi și faptul că se mănâncă bine la agapele de după rugăciune.

Ispita tristeții merge mână în mână cu cea a fericirii pământești în zilele acestea speciale pe care oamenii le dedică marcării unei treceri privite ca un nou început înțeles foarte diferit. Dacă îl înțelegi lumește, tristețea poate că e cea a trecerii încă unui an din viața finită. Dacă îl înțelegi duhovnicește, tristețea poate fi că oamenii de care ești atașat trăiesc doar lumește și nu ai nicio putere asupra lor. Fericirea aparentă din primul caz e prin uitarea în distracție și prin prieteniile ei. Fericirea autentică, în cel de-al doilea caz, e prin înțelegerea că familia lui Hristos o știe în rosturile ei doar El, că înțelegerea nu ne e dată nouă.

Am vrea mai toți și una, și alta – și cele ale societății actuale, și cele ale vieții creștine, și rezolvarea obligațiilor, și comuniune, și programul de televizor, și slujbele Sfântului Vasile cel Mare. Ritmurile sărbătorilor sunt atât de diferite, încât omul nu poate vedea vreo cale, tot ce poate face e să aleagă. Alegerea neserioasă are consecințe instituționale, așa încât azi chiar nu e simplu să găsești locuri în care alegerea serioasă să poată fi pusă în practică.

Dar ele există, oamenii le cunosc, iar dacă nu le afli înseamnă că nu era cazul să le știi. Mulți chemați, puțini aleși. Când ritmul sărbătorii devine ritmul respirării, poate că nici nu mai e atât de important.

În lume sunt oameni și fiecare are ritmul lui. Se uită unii la alții, își aleg modele de urmat și rezultă un ritm al omenirii. Sărbătorile se așază de la sine pentru ridicarea sufletelor sau pentru coborârea lor. La sfârșit de an, undele propagate pe suprafața lumii de modele bune și mai puțin bune se întrepătrund, pentru ca apoi să își vadă de drum fiecare, ca și până atunci.

Există un spațiu intermediar al întrepătrunderii, care se vede bine de anul nou calendaristic, un loc în care contează cel mai mult arătarea la vedere a dragostei, un loc în care mâna întinsă nu nici e respinsă bănuitor ca neplauzibilă, nici nu e de un firesc făcând rostirea cuvintelor și gesturile anume de prisos. E, poate, spațiul pescuirii minunate.

Să avem început bun, în ritmul urcușului pe munte!

De la același autor

Ultimele din categorie