Mai puțin să vorbim despre blândețe, cât să fim blânzi, pentru că omului „cel mai blând dintre toţi oamenii de pe pământ” (Numerii, 12:3) Dumnezeu îi vorbește față către față, nu prin ghicitură, iar modelul nostru de viață este Cel „blând şi smerit cu inima” (Matei 11:29).

Blândețea înseamnă putere și coerență în cele de folos, iar pregătirea ei este postul. Nu e după voia noastră blândețea de pe treapta unirii după harul primit în dar, însă putem face tot ce depinde de noi pentru blândețea de pe treapta zidirii.

Unii oameni admiră România neîmblânzită, natura sălbatică a țării. Fără îndoială că e demnă de admirat. Teoria științifică modernă despre natură ne face să cunoaștem descriptiv, să admirăm și iubim sălbăticia naturii, dar și să fim mândri de produsul minții noastre. Doar privirea teoretică asupra lumii curățată prin post ne face să cunoaștem înțelesul naturii și al oamenilor, să le vedem blândețea ca dar al Creatorului, plăcut sau mai puțin plăcut – după cum ne e de folos, indiferent dacă înțelegem acest folos întotdeauna sau doar știm că este și îl primim, nădăjduind.

Postul este despre efortul și voința personale de a urca treptele vieții creștine împreună cu semenii noștri. Nimic nu substituie efortul personal și voința de a face ceva. Nici creștinismul, nici Europa, nici știința, nici globalismul, nici patria, nici cultura universală, nici filozofia. Se poate continua cu orice panaceu cred oamenii că le poate face viața mai bună. Creștinismul nu e în afara noastră să ne fie util, suntem noi – cei de aici și din cer – prin ceea ce alegem să facem și facem.

Postul este despre efortul de a avea o omenire și o Românie blânde. Nu putem avea o țară blândă, fără să radiem blândețe spre întreaga lume. România blândă este a celor care nădăjduiesc să vadă fața lui Dumnezeu. România blândă e îngăduitoare cu cei care o iubesc pe cea neîmblânzită, îngăduință rezervată celor încă neputincioși.

România blândă este cea a armoniei interioare și exterioare, o stare la care nu putem ajunge fără contribuția conducătorilor noștri. „Dacă tu vei fi slugă astăzi poporului acestuia şi-i vei sluji, dacă le vei face gustul lor şi le vei vorbi cu blândeţe, atunci ei îţi vor fi robi în toate zilele!” (Regi, 12:7). Slujire pentru cele de folos, robi în ascultarea pentru lucrul la cele înalte. Când unul cade, celălalt să îl ajute să se ridice. Unitatea sensurilor superioare de care ne apropiem pas cu pas tăcând și făcând primează în fața conflictelor de interese lumești.

România blândă ne e reamintită mereu și ilustrată de clerul nostru. „Un slujitor al Domnului nu trebuie să se certe, ci să fie blând faţă cu toţi, destoinic să dea învăţătură, îngăduitor” (Timotei 2:24). Ei sunt ancora în cer care ne ține corabia în limanul netulburării, conducători și conduși. Ei ne arată ce înseamnă dragostea și ne-o dau de hrană.

Postul este despre urcuș. Vom mânca mai puțin, ca să ne hrănim mai mult. Suntem chemați la efort, la liniștire, la iertare, la discreție. Suntem chemați la prietenia cu oamenii și cu Dumnezeu.