Românii din Norvegia au propriul lor lăcaș de cult

Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord

Românii din Norvegia au propriul lor lăcaș de cult

Parohia românească „Sfinții Cuvioși Macarie cel Mare și Macarie Alexandrinul” din Haugesund, Norvegia, a reușit să achiziționeze primul lăcaș de cult propriu al românilor din această țară de la comunitatea luterană locală.

Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord s-a aflat sâmbătă, 20 ianuarie 2018, împreună cu preotul paroh Valeriu Dumitru Chiorbeja și cu enoriașii din Haugesund pentru a-i cinsti pe Sfinții ocrotitori ai parohiei, Cuvioșii Macarie cel Mare și Macarie Alexandrinul. După Sfânta Liturghie, Preasfințitul Macarie, înconjurat de preoții români și de credincioșii de pe coasta de vest a Norvegiei, a săvârșit o slujbă de binecuvântare a lucrărilor de amenajare a lăcașului, care va fi transformat într-unul specific ortodox. În acest sens, s-a început și pictarea unei catapetesme în România care va fi amplasată în noul lăcaș de închinare.

Cu acest prilej, Părintele Episcop Macarie a arătat semnificația dobândirii lăcașului de cult numindu-l „far duhovnicesc, înălțat peste fiordurile Norvegiei, care va salva pentru veșnicie sufletele care rătăcesc pe marea acestei vieți”.

Credincioșii din Haugesund s-au putut bucura, de asemenea, de cinstirea icoanei Maicii Domnului Stăpâna Fiordurilor, adusă din biserica parohiei românești din Stavanger special pentru sfințirea și alinarea celor prezenți la slujba de hram. La final, ierarhul a împărțit daruri celor mici iar adulților le-a oferit cărți de folos duhovnicesc. Seara a săvârșit în biserica parohiei românești din Stavanger Taina Sfântului Maslu, urmată de cateheză.

Duminică, 21 ianuarie 2018, Preasfințitul Macarie a slujit Sfânta Liturghie în biserica ortodoxă sârbească „Sfântul Vasile cel Mare” din Helsingborg, Suedia, iar seara a săvârșit Vecernia în biserica parohiei românești din Copenhaga, Danemarca. După obicei, ierarhul ortodox român al Europei de Nord, în periplul său misionar din aceste zile, a vizitat mai multe familii de români din țările scandinave pentru binecuvântarea caselor, spovedanie și sfat duhovnicesc.

Citește despre: