Aportul familiei pe linia realizării educației este pluridirecțional și vizează formarea copilului sub toate aspectele: pentru îngrijire și autoîngrijire, pentru o bună conduită acasă și în lume, pentru respectul altora, pentru dorința de a cunoaște, pentru acțiune și implicare responsabilă în comunitate etc. Însă, până la a face educație, familia ea însăși trebuie să devină un model valoric de referință, să se configureze în acord cu principii și reguli înalte, să se călăuzească după repere pe care tradiția culturală le-a validat în timp.

Transmiterea valorilor credinţei şi formarea conduitei exemplare se realizează în mai multe circumstanţe şi de către mai multe instanţe. Ca şi în cazul altor componente ale educaţiei (morale, intelectuale, civice, estetice etc.), de educaţia religioasă sunt responsabili mai mulţi factori: biserica, familia, școala, structuri asociative, mass media , instituții de cultură etc. al căror aport contribuie la formarea identității religioase, la dezvoltarea și consolidarea credinței, la împlinirea vocației de dezvoltare, prin creație și proiecție, a ființei umane. Să reliefăm faptul că toţi aceşti factori acţionează simultan, corelat, prin împletirea funcţiilor lor, şi nu independent, izolat. Important este ca între aceste instanţe ale educaţiei în spirit creştin să se instaureze relaţii de mutualitate şi de coerenţă acţională, şi nu raporturi de concurenţă sau inconsecvenţă valorică (ce se spune în biserică, de pildă, să se nege în şcoală, familie etc.). Numai printr-o îngemănare a acţiunilor şi funcţiunilor educative se poate spera la o autentică reformare spirituală a omului şi a comunităţii.

În plus, în ceea ce privește introducerea în cult și formarea religioasă, familiei îi sunt rezervate sarcini importante.Aceasta are menirea de a-l introduce pe copil în religia de apartenenţă prin Sfântul Botez, dar şi prin formarea primelor conduite sau interiorizarea unor stări de spirit elementare. Să remarcăm faptul că familia îl inserează pe copil în cult mai mult prin latura exterioară, expresivă, participativă, nu mai puțin importantă în raportarea la reperele credinței. De aceea, membrii familiei devin niște modele proxime de urmat, copilul "absorbind" din mediul apropiat, familial primele impresii, formându-se conduite de natură religioasă dar nu numai.

Tradiția noastră creștin ortodoxă, transmisă din generație în generație dar și practicată de milenii, revendică familia ca fiind leagănul evoluției civilizației, entitatea primară care dă conținut configurării sociale, oricât de evoluată sau complicată ar fi aceasta. Orice societate care se respectă își „face” din familie (prin normativitatea aferentă, prin statutul acordat și anumite pârghii de sprijin) elementul definitoriu al întemeierii și evoluției ei. Calitatea unei societăți pornește de la calitatea construcției acestei celule de bază pe care vor „crește” și alte instituiri specifice oricărei desfășurări societale. De aceea, în scrierile și etosul nostru ortodox referințele la valorile familiale sunt tematizate cu prioritate în sensul cel mai profund cu putință.

Din păcate, asistăm la anumite încercări de destructurare a familiei, de relativizare a funcțiilor ei, de punere în chestiune a valorilor pe care aceasta se întemeiază, de infestare cu anumite ideologii sau practici distructive la adresa ei. În acest context, întoarcerea la reperele de bază, la autoritatea dezvoltată în perimetrul religios, prin texte fundamentale sau experiențe exemplare, este mai mult decât necesară.

Dezvoltările tematice din textele realizate de părintele Ioan-Cristinel Teșu se înscriu în acest orizont de reflecție, de interogație responsabilă, cu caracter constatativ, probatoriu dar și vizionar, în legătură cu statutul familiei azi, cu presiunile exercitate dar și cu evoluțiile ei posibile și necesare. Problematizările ca și soluțiile sugerate vin din direcția unui teolog ce cunoaște în profunzime realitățile de care face vorbire, dar care nutrește și convingerea că valorile familiale pot fi salvgardate și întărite. Răspunsul creștin la provocările etalate îi asigură o bună poziționare, o coerență și performativitate a interpretărilor. Optimismul său, dincolo de oglindirea unor realități dure, se poate desluși explicit dar și infra-textual prin valorile pentru care pledează: valori moral-creștine purtate de Sfânta Scriptură, de Sfânta Tradiție, de Biserică.

Teolog de vocație, ocrotitor al unei frumoase familii dar și cunoscător al realităților proxime, părintele Ioan-Cristinel Teșu aduce în discuție probleme delicate pe care le tratează direct, cu dezinvoltură, dar și cu responsabilitate și probitate științifică, în orizontul spiritualității creștine. În acest sens, autorul creează o punte de legătură interpretativă dintre perspectivele laice, serioase - ce dau răspunsuri profesioniste la o serie de probleme, și perspectiva religioasă, construită în cheie teologică, ce vine să continue sau, de cele mai multe ori, să întărească ceea ce sugerează celelalte platforme explicative. Orizontul normativ pe care îl îngăduie perspectiva creștină este acea „plusvaloare” pe care autorul acestei cărți o etalează cu știință și inspirație. O astfel de perspectivă poate dobândi o altă autoritate pentru cititori, cu siguranță, în raport cu interpretările curente, întrucât cererea nu mai este imanentă, ci are o sorginte transcendentă.

Din punct de vedere componistic lucrarea cuprinde mai multe secvențe ce merg de la o integrare a problematicii în orizontul valorilor umane și al veșniciei, al semnificării ei din perspective pluridirecționale precum cele teologice, psihologice, sociologice, pedagogice, biologice, medicale până la o integrare de înalt nivel, sub o marcă spirituală, în care se vor regăsi probleme deosebit de stringente. Astfel, nu vor fi ocolite chestiuni precum mecanismele și factorii întemeierii unei familii, iubirea între sexe, castitatea și funcționalitatea ei, pregătirea și încheierea uniunii familiale, problematica egalității dintre soți, etiologii ale crizei în familie, rolul copiilor în familie, fețele degradante ale sexualității, infidelitatea și divorțul, expansiunea producțiilor pornografice, avortul, homosexualitatea etc. Alături și simultan cu aceste probleme vor fi invocate și registre tonifiante, „luminoase” ale ființării omului în și prin familie care, cu siguranță, vor avea o forță de impact pozitivă asupra cititorilor.

De altfel, titlul lucrării sugerează tematizarea familiei într-un interval ce are doi poli (ideal și criză), iar părintele Ioan-Cristinel Teșu îi are în vedere pe ambii, mișcându-se dinspre idealul dezirabil spre realul „atins” de criză, întru reformarea acestuia din urmă în concordanță cu zarea valorică creștină.

Meritoriu este efortul de lecturare și semnificare a unui „bagaj” teoretic relevant, ce vine dinspre teritorii aparent distante, dar care primește un nou „tâlc”, o inedită înfățișare prin „legarea” acestuia sub însemne noi – cele explicit spirituale, creștin-ortodoxe. Această „absorbție” dovedește o deosebită putere de sinteză și de reconfigurare explicativă a realităților privitoare la familie din perspectiva unor aliniamente valorice perene.

Evidențiem dimensiunea practică și utilitatea acestei lucrări pentru tineri - mai ales, ce își vor găsi în paginile acestei cărți multe răspunsuri, inclusiv la întrebările pe care nu au curajul să (și) le pună (deocamdată). Bine argumentată și având o ținută discursivă elevată, lucrarea se poate constitui și într-un ghid eficient pentru cei care lucrează cu tinerii, de la părinți, preoți, profesori și până la „țintele” lor de formare – copiii, elevii sau studenții.

Îl felicităm pe autor și îi dorim cât mai curând să afle și să se bucure de rezonanțele pe care această lucrare le a avea asupra beneficiarilor evocați mai sus! Suntem siguri că va avea motive de bucurie…

Introducere la Pr. Prof. Dr. Ioan Cristinel Teșu, Familia contemporană, între ideal și criză, Editura „Doxologia”, Iași, 2011, 383 de pagini.