Hristos, vindecările și demonii (Matei 9, 27-35)
„Crezi tu că pot să fac Eu aceasta?”. De răspunsul nostru depinde promptitudinea intervenției Sale în viața noastră. Să nu ezităm! Să afirmăm, clar și răspicat, fără urmă de îndoială, adevărul. El, Cel care a înviat morți și a tămăduit boli incurabile, poate, fără îndoială. Ne poate reda simțurile trupești sau sufletești atrofiate din pricina păcatului. Și ne poate scăpa de feluriții demoni aciuați în sufletele noastre din cauza păcatelor. Îndrăzniți!
Aspecte introductive
Cuvintele de învățătură, pline de miez, ale lui Hristos sunt urmate, în cel de-al nouălea capitol al relatării mateene, de o serie de minuni. Alături de femeia cu scurgere de sânge și fiica lui Iair, mai-marele sinagogii, doi orbi și un mut sunt protagoniștii pericopei menite a se citi în cea de-a șaptea duminică după Rusalii. Capernaumul se dovedește, și de această dată, un loc capabil de a găzdui minuni.
Orbii
Ieșit din casa unde tocmai redase fiica moartă unei familii fericite, Învățătorul e acompaniat de doi oameni lipsiți de simțul văzului și beneficiile lui. Gălăgioși, aceștia țin să-I ceară ceva. Vindecarea, firește. „Miluieşte-ne pe noi, Fiul lui David”, sunt cuvintele care-L acompaniază pe cale. Oamenii auziseră de capacitățile Lui și nu se îndoiau că îi putea tămădui. Aduși în fața Sa, sunt chemați a răspunde unei întrebări simple, dar esențiale ca mesaj: „Credeţi că pot să fac Eu aceasta?”. Fără a sta pe gânduri, cei care puteau oricând oferi mărturie cu privire la vindecarea slăbănogului sau la ridicarea din morți a fiicei celui care le conducea sinagoga, răspund într-un glas: „Da, Doamne!”. Unei astfel de mărturii i se cuvine un răspuns imediat. Hristos se atinge de ochii lor, iar oamenii văd. În entuziasmul lor, încalcă porunca de a fi discreți. Fiul lui Dumnezeu cel Întrupat nu se supără. E conștient că bucuria lor e sinceră și că merită să li se îngăduie a-i da glas.
Mutul
Seria de minuni cu valențe sinestezice este apoi continuată de tămăduirea unui mut, un om a cărui slăbiciune se datora posedării. Ca atare, se cerea făcută muncă de exorcism. Pe dată, puterea lui Hristos îi restituie acestuia simțul vorbirii. Îl restituie societății în deplinătate. Scăpându-l de chiriașul nepoftit, care-i furase un element prețios, necesar vieții de zi cu zi.
Bucuria celor tămăduiți e dublată de cea a mulțimii. Adăstați gură-cască, spre a vedea cum se raportează El la fiecare dintre suferinzii aduși înaintea Lui, oamenii locului se miră și exclamă: „Niciodată nu s-a arătat aşa în Israel”. Actele taumaturgice sunt urmate de o intensă activitate de propovăduire. În fond, ele vin să ofere o prețioasă mărturie despre eternitate și rolul ei, despre Împărăție și despre cum se poate accede la ea. Relatarea se încheie într-un ton optimist. Evanghelistul notează că: „Iisus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia Împărăţiei şi vindecând toată boala şi toată neputinţa în popor”.
Concluzii
Evanghelia pe care o avem în vedere se constituie într-o adevărată invitație la tămăduire. Asemenea celor doi orbi din debutul ei, și pe noi ne întreabă, de fiecare dată când îi cerem ajutorul: „Crezi tu că pot să fac Eu aceasta?”. De răspunsul nostru depinde promptitudinea intervenției Sale în viața noastră. Să nu ezităm! Să afirmăm, clar și răspicat, fără urmă de îndoială, adevărul. Să-L proclamăm! El, Cel care a înviat morți și a tămăduit boli incurabile, poate, fără îndoială. Ne poate reda simțurile trupești sau sufletești atrofiate din pricina păcatului. Și ne poate scăpa de feluriții demoni aciuați în sufletele noastre din cauza păcatelor. Îndrăzniți!
Credeți că pot Eu să fac aceasta? (Matei 9, 27-35)
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro