Nu îţi îngădui să te grăbeşti la rostirea rugăciunilor, ci du-le până la sfârşit cu răbdare şi cu evlavie, ca pe o lucrare sfântă. Dacă în timpul rostirii rugăciunilor într-o astfel de dispoziţie şi rânduială, vreun subiect al rugăciunii îţi mişcă inima în mod deosebit şi îţi captivează atenţia, fiind asemenea împrejurărilor în care te afli, dacă trezeşte în tine propriile tale cuvinte de rugăciune, nu lăsa acest prilej să treacă pe lângă tine, ci opreşte-te asupra lui şi roagă-te cu cuvintele tale, până când simţământul şi nevoia de rugăciune sunt împlinite.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Războiul nevăzut, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2013, p. 195)