Îngrijiţi-vă ca, în timp ce vă rugaţi, rugăciunea să vină din inimă. Rugăciunea este, propriu-zis, suspinul inimii către Dumnezeu: dacă acesta nu există, nici rugăciunea nu există. Rugăciunea voastră trebuie să se săvârşească cu măsură; nu trebuie să fie lungă, ci mai bine să săvârşiţi una scurtă cu toată atenţia şi simţirea...

Rugăciunea este cel mai activ mijloc în viaţa duhovnicească şi alături de acesta măsura ei... Osteniţi-vă să faceţi aşa: înainte de rugăciune întotdeauna să vă gândiţi la rugăciune, la ce este ea şi Cui I se adresează, şi cum trebuie să fie, să vă gândiţi şi să antrenaţi sentimentul inimii în sfera de rugăciune a evlaviei, a nădejdii şi a devotamentului faţă de Dumnezeu... Săvârşiţi-vă rugăciunea fără grabă, întotdeauna însoţind cuvintele cu gândul exprimat de ele şi cu încordarea sentimentului inimii... Hotărâţi-vă ca de acum înainte să nu cedaţi cu nici un preţ şi să vă siliţi prin toate mijloacele ca după cuvânt să urmeze gândul şi sentimentul. Fără acestea, rugăciunea nu are gust şi nu atrage prin nimic...

Luaţi aminte cât de plăcut se săvârşeşte rugăciunea dacă o stăpâniţi şi nu sunteţi îngăduitori cu sine, sau nu cu sine, ci cu vrăjmaşul, care, îndată ce vă îndreptaţi spre colţul de rugăciune, vine pe furiş şi vă reţine prin diferite insuflări... Dar, când sunteţi atenţi, se depărtează, pentru că lupta voastră împotriva insuflărilor lui vă pregăteşte cununi, iar el nu vrea acest lucru. Când lucrarea rugăciunii se desfăşoară corect, doriţi să vă rugaţi şi nu vreţi să plecaţi de la rugăciune.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Sfaturi înțelepte, traducere de Cristea Florentina, Editura Cartea Orodoxă, pp. 307-308)