„Pentru începători, este mai bine să spună Rugăciunea lui Iisus legată de respirație. De asemenea, pentru monahii care stau în chilia lor și practică această rugăciune. Când ne aflăm în public, recomand să se spună Rugăciunea lui Iisus, pe pulsul inimii pentru ca să nu observe ceilalți oameni că ne rugăm și să ne ironizeze. La Sfinții Părinți găsim aceste două tehnici pentru învățarea și practicarea Rugăciunii lui Iisus. Învățarea Rugăciunii lui Iisus pe respirație o recomand pentru începători. Această practică nu poate avea, însă, continuitate. Pentru că noi nu ne limităm numai la această rugăciune, (Rugăciunea lui Iisus), ci facem și pravila, participăm la Sfânta Liturghie și la celelalte slujbe bisericești. În aceste cazuri nu mai putem asocia rugăciunea cu respirația, ci cu simțirea inimii. De ce zic să asociem rugăciunea de pulsul inimii? Pentru că există această mișcare a inimii, iar cei care ajung pe trepte mai înalte ale Rugăciunii lui Iisus leagă rugăciunea de pulsul inimii. Recomand ca Rugăciunea lui Iisus să fie zisă rar, clar, nuanțat, cu atenție și să ne coborâm cu mintea în inimă zicând: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul! Recomand să se facă acest exercițiu al Rugăciunii lui Iisus timp de 15 minute zilnic, într-o cameră, în singurătate, stând în genunchi, nu cu fața la pământ, cu mâinile adunate la piept. Astfel, spunem această rugăciune concentrându-ne la cuvintele ei și ne coborâm cu mintea în inimă. Mintea trebuie să se zică cu înțelegere, inima cu afecțiune, iar voința, însușirea sufletului, să pună de acord rațiunea cu afecțiunea. Astfel se realizează calitatea rugăciunii în ființa noastră în care împlinim și asemănarea cu Dumnezeu.”

(Mina Dobzeu, Rugăciunea lui Iisus pentru începători, Editura Panaghia, p. 8)