Rugăciunea pentru prieteni aduce bucurii
Am o prietenă foarte bună, educatoare. Într-o zi am mers la Mitropolie şi m-am rugat Sfintei Parascheva să-i domolească pe micuții elevi, să o asculte, s-o respecte pe prietena mea. Asta s-a întâmplat în vreme ce ea era la grădiniţă. Când şi-a terminat programul, am discutat despre satisfacţia muncii acelei zile. Mi-a spus bucuroasă că astăzi a fost prima zi când copiii au fost atenţi, schimbându-şi ca prin minune comportamentul. Din acea zi, când s-a întrebat care să fie motivul schimbării, nu a mai avut probleme.
Am o prietenă foarte bună, educatoare. În anul 2011, şi-a ales grupa mică, dar avea mereu insatisfacţii: venea acasă foarte obosită şi supărată că cei mici se domolesc greu, nu sunt atenţi, nici ascultători.
Într-o zi am mers la Mitropolie şi m-am rugat Sfintei Parascheva să-i domolească pe micuții elevi, să o asculte, s-o respecte pe prietena mea. Asta s-a întâmplat în vreme ce ea era la grădiniţă. Când şi-a terminat programul, am discutat despre satisfacţia muncii acelei zile. Mi-a spus bucuroasă că astăzi a fost prima zi când copiii au fost atenţi, schimbându-şi ca prin minune comportamentul. Din acea zi, când s-a întrebat care să fie motivul schimbării, nu a mai avut probleme.
Pentru mine, mi-am dorit să intru la doctorat, deşi asta însemna să renunţ la locul de muncă. Eram derutată. La începutul verii m-am rugat Cuvioasei să mă ajute la examene. În patru luni am susţinut şi am promovat opt examene datorită Sfintei Parascheva.
La doctorat erau doar 15 locuri la buget. Eu am intrat a 16-a, adică prima la... cu taxă. M-am rugat Sfintei să-mi arate drumul pe care trebuie să merg. Când am ajuns acasă, am primit un mesaj în care mi s-a comunicat că se aşteaptă să mai fie aprobat încă un loc la buget.
Nu-mi permiteam taxă pentru acest doctorat, însă Cuvioasa mi-a arătat drumul pe care trebuie să merg şi a făcut posibilă bucuria reuşitei mele.
Elena, profesoara
(Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva. Mărturii ale închinătorilor, volumul II, Editura Doxologia, 2014, pp. 48-49)
Sfânta Anastasia Vindecătoarea dezleagă o tânără de farmecele pe care i le făcuse fostul logodnic
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro