Rugăciuni pentru victimele tragediei de la Clubul Colectiv, în noaptea de Înviere

Arhiepiscopia Bucureştilor

Rugăciuni pentru victimele tragediei de la Clubul Colectiv, în noaptea de Înviere

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, în noaptea prăznuirii Învierii Domnului (1 mai 2016), în fața fostului Club Colectiv, a fost oficiată Slujba Învierii și au fost rostite rugăciuni de iertare pentru cei adormiți.

Slujba a fost oficiată de părintele Gheorghe Dilirici, coordonatorul preoţilor din cimitirele de stat din Capitală, şi de părintele Sorin Gabriel Anghel, de la Cimitirul Vest din cadrul Administraţiei Cimitirelor Bucureşti.

În continuare, Sfânta Liturghie a fost oficiată în Biserica Sfântul Nicolae - Broşteni.

În data de 30 aprilie 2016, s-au împlinit şase luni de la tragicul eveniment din Clubul Colectiv din Bucureşti, unde şi-au pierdut viaţa 64 de tineri. În Săptămâna Pătimirilor şi în Săptămâna Luminată, potrivit rânduielii Bisericii Ortodoxe Române, nu se săvârşesc slujbe de pomenire pentru cei trecuţi la Domnul. Astfel, Slujba Parastasului pentru cei adormiţi în incendiul de la Clubul Colectiv va avea loc luni, 9 mai 2016 (după Duminica Sfântului Apostol Toma).

Sursa: basilica.ro

Citește despre: