Prinţesa E.S. povesteşte următoarea întâmplare: nepotul meu venise de la Petersburg bolnav, suferea de o asemenea slăbiciune, încât nu putea să umble singur. Fără întârziere, am mers cu el la Sarov şi l-am dus pe targă la părintele Serafim.

În ceasul acela, stareţul stătea în uşa chiliei sale, ca și când l-ar fi aşteptat pe bolnav. După ce au intrat, i-a spus:

– Ne vom ruga amandoi, bucuria mea. Şi tu, şi eu. Dar fii cu luare aminte! Să rămâi întins aşa cum eşti acum şi să nu te întorci pe partea cealaltă.

Tânărul a rămas mult timp în această poziţie, până ce răbdarea lui s-a epuizat, şi de curiozitate a vrut să vadă ce face Sfântul. Se întoarse deci şi-l văzu pe părintele Serafim stând în aer, în poziţie de rugăciune. Priveliştea era atât de surprinzătoare şi neobişnuită, încât băiatul a scos un ţipăt.

Stareţul şi-a terminat rugăciunea, s-a apropiat de bolnav şi i-a spus:

– Aşadar, acum vei spune tuturor că Serafim este un sfânt, care se roagă stând în aer... Domnul să te miluiască. Fii cu luare aminte! Până ce voi muri, să nu spui nimănui cele ce ai văzut, altfel te vei îmbolnăvi iarăşi.

Tânărul s-a ridicat din pat. Desigur, se sprijinea de ceilalţi, dar a ieşit din chilie păşind. Când a ajuns la cameră, a fost învăluit cu întrebări:

– Ce ţi-a făcut, ce ţi-a spus părintele Serafim?

Însă, spre uimirea generală, nu le-a spus nici un cuvânt. A ajuns la Petersburg complet sănătos. După o vreme, a venit din nou să mă viziteze. Atunci a spus despre rugăciunea în aer a Sfântului.

O singură dată l-a văzut cineva în această poziţie. Asta însă nu înseamnă că a fost şi singura dată în care stareţul, cu harul lui Dumnezeu, s-a ridicat în aer în timpul rugăciunii.

(Un serafim printre oameni – Sfântul Serafim de Sarov, traducere de Cristian Spătărelu, Editura Egumenița, pp. 223-224)