Să citiţi Psaltirea cu luare aminte, ca să nu fie de bucurie vrăjmaşului
De vreme ce faci aceasta cu lenevire, că citeşti și greşeşti în Psalmul 67, pentru aceea am îndrăznit de am intrat la tine.
Cuviosul Pavel, egumen la o viaţă de obşte din Teogni, spunea fraţilor: Am auzit pe un oarecare bătrân zicând: Șezând eu odinioară în chilia mea şi lucrând lucrul mâinilor mele, cântam Psaltirea pe de rost și am văzut un copil de turc, intrând pe uşile mele, îmbrăcat în haine lăutăreşti și cu ciucuri. Și, stând înaintea mea, a început a juca în vreme ce eu cântam Psaltirea şi dormitam. Şi, mi-a zis mie: „Moşule, oare îţi joc bine?". Şi iarăşi îmi zicea: „Oare îţi plac eu ţie şi-ţi place şi cum joc?". Şi, nerăspunzînd cu nimic către dânsul, mi-a zis mie: „Socoteşti, călugăre, că faci mare lucru în viaţa ta? Dar, de vreme ce faci aceasta cu lenevire, că citeşti și greşeşti în Psalmul 67, pentru aceea am îndrăznit de am intrat la tine". Iar eu, sculându-mă, zicea bătrânul, m-am închinat lui Dumnezeu şi am început a zice: „Să se scoale Dumnezeu şi să se risipească vrăjmaşii Lui!" (Ps. 67,1). Şi atunci îndată s-a stins. Deci, aceasta ştiind-o, fraţilor, cu luare aminte să citiţi Psaltirea, ca să nu fie de bucurie vrăjmaşului, Dumnezeului nostru, slavă!
(Proloagele, volumul 1, Editura Bunavestire, p. 174)
Care este folosul duhovnicesc al postului?
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro