Am văzut fraţi care vreme de cinci ani au făcut ascultare oarbă. Am întâlnit un frate care urma întru totul, exterior, vie­ţuirea Sfântului Iosif şi părea că face as­cultare. Fratele ăsta îmi spune odată:

– Pă­rinte, eu celelalte nu ştiu dacă le fac, dar ascultare fac, şi prin ascultare cred că o să mă mântuiesc!

– Dar, frate, îţi pare puţin lucru ascultarea? Crezi că matale faci as­cultare?

– Da, eu fac! Unde îmi spune, acolo mă duc!

Într-o zi, pe acest frate, care nu era îmbrăcat (în rasă), îl văd pre­ot.

– Ce faci, părinte?

– Blagosloviţi!

Fugise de la părintele său pentru că i s-a propus de către cineva să fie preot, părin­tele nu l-a blagoslovit, el nu l-a putut as­culta, a călcat binecuvântarea părintelui. Totuşi primise Preoţia fără blagoslovenia duhovnicului. Să mute cartofii de colo-colo, asculta. Să aprindă şi să stingă lumânările, asculta. Tăcea. Dar când a venit vremea de încercare, nu a putut asculta o poruncă atât de grea cum este să nu pri­meşti Preoţia când nu eşti pregătit. Aşa că să nu ne credem harismatici şi să vedem în noi neputinţa noastră.

Veneam uneori la părintele Selafiil şi-i spuneam:

– Părinte, mi-a zis stareţul sau episcopul să fac cutare lucru şi cutare. Daʼ nu mai pot!

– Apoi, du-te şi spune-i, dacă nu mai poţi!

Aşa spune şi Sfântul Dorotei al Gazei: „Fratele care face o ascultare ce-l tulbură şi vede că nu mai are ieşire, să meargă şi să spună mai-marelui să-i schimbe as­cultarea”. Tot aşa spun şi Sfântul Vasile cel Mare şi alţi sfinţi.

Aşa că să ne apropiem cu smerenie de ascultare, primind îndată cuvântul părintelui, primindu-l cu dragoste, ca de la omul care ţi-L descoperă pe Hristos, şi încercând să-l îndeplinim aşa cum este el. Dar când ne vom poticni pe cale, când nu vom mai putea, când vom avea împotriviri, să mergem şi să spunem: „Părinte, atâta pot, atâta nu mai pot!” / „Ei, du-te şi mai fă..., du-te şi nu mai face!”

(Ieromonah Savatie Baștovoi, Singuri în fața libertății, Editura Cathisma, București, 2009, pp. 35-37)