Da, dorinţa celor aproape patru milioane de români, exprimată prin vot, este considerată de către Ana-Maria Caia drept „o mocirlă, o inepţie fără sens: nici legal, nici moral, nici spiritual”. Or fi, oare, şi inepţii cu sens? Nu ştiu! Numai că Ana-Maria Caia se preface a nu şti că Referendumul pentru definirea familiei a fost dorinţa unanimă a unor oameni sănătoşi la minte, care au vrut ca în Constituţie să fie stipulat, în clarul ei, definiţia căsătoriei ‒ aşa cum, de altfel, se găseşte şi în Sfânta Scriptură ‒ „între un bărbat şi o femeie”, act fundamental de întemeiere a unei familii. Şi, dacă lucrurile au stat aşa, în ce constă ilegalitatea, imoralitatea şi nespiritualitatea acestui Referendum?! Românii au fost chemaţi la Referendum nu ca să „gireze ură şi aroganţă”, cum calomnios afirmă Ana-Maria Caia, şi nici ca să slujească vreunui partid politic, ci au fost chemaţi ca să spună „Da” familiei normale, aşa cum stă scris în Sfânta Scriptură, şi „Nu” legalizării păcatelor strigătoare la cer. Cu siguranţă că „ilustra noastră intelectuală” a auzit despre păcatele strigătoare la cer şi despre sancţionarea lor în Sfânta Scriptură chiar de la tatăl dumneaei, fost profesor la „Şcoala de cateheţi” de pe lângă Mănăstirea Neamţ. Faptul că astăzi le consideră nişte „minciuni odioase despre comunitatea gay” ne arată până unde poate involua copilul hrănit cu anafură, colac şi colivă. Dumnezeu spune: „Să nu te culci cu bărbat ca şi cu femeie; aceasta este spurcăciune” (Leviticul 18, 22); şi iarăşi: „De se va culca cineva cu bărbat ca şi cu femeie, amândoi au făcut nelegiuire” (Leviticul 20, 13), şi aş putea să aduc încă multe alte exemple scripturistice în acest sens, iar Ana-Maria Caia spune, în calitatea ei de formatoare de opinii, să nu proliferăm „minciuni odioase despre comunitatea gay”. Minte Scriptura?!

Realitatea că Referendumul nu a trecut, deşi după datele INS ar fi trebuit să treacă, având 33%, este evaluată de către Ana-Maria Caia drept „o mică spre medie minune”. Asta Da minune! Între Baraba şi Iisus, mulţimile aţâţate de cărturari l-au preferat pe Baraba, iar pe Iisus L-au vrut crucificat. „Mi-aş dori – scrie poeta – să primim victoria graţios. Şi mi-aş dori ca şi înfrângerea severă pentru CPF, BOR şi PSD să fie primită cu graţie”. Ca imediat cuprinsă de flacăra neo-marxistă, să izbucnească homeric: „Să curmăm minciunile odioase despre comunitatea gay şi despre Occident; ... Copiii mei nu sunt „copiii noştri”;... nu sunt la comun cu ăia ai liderilor CPF, nici la comun cu ăia ai ierarhiei BOR;... Copiii mei sunt ai mei şi îi cresc aşa cum vreau eu, în limite legale”. Parcă aud poetul antic: „Cântă, zeiţă, mânia ce-aprinse pe-Ahil Peleianul...!” Însă, schimbând registrul, „ilustra noastră intelectuală” devine orwellian de generoasă şi condescendentă: „Voi lupta pentru educaţia religioasă a copiilor voştri şi pentru dreptul de a vi-i creşte cum vă taie capul, cât nu le faceţi rău”.

Deci, după cum spune chiar dumneaei: „copiii sunt doar ai celor care i-au născut – adică ai mamelor – şi ai celor cu care i-au procreat, adică ai taţilor”. Dar, oare, Dumnezeu o fi avut vreun rost atunci când Părintele şi Doamna preoteasă au procreat-o? Talanţii cu care se mândreşte de unde i-a primit?

Paradoxal, Ana-Maria Caia a crescut într-un mediu spiritual de excepţie. Dar „fiecare pom se cunoaşte după roadele lui. Că nu se adună smochine din mărăcini şi nici nu se culeg struguri din spini” (Luca 6, 44). Şi Iuda s-a format pe lângă Iisus, numai că s-a ales praful de el. Ce nu face omul pentru 30 de arginţi?! Vinde totul, fără scrupule; îşi vinde sufletul, familia, ţara, credinţa, cerul, pământul şi chiar cele mai de jos ale pământului. Şi, mai grav, proclamă păcatul drept virtute.

Jertfa sfinţilor noştri voievozi şi a milioanelor de eroi martiri morţi pe toate câmpurile de luptă pentru Ţară şi credinţă, în Anul Centenarului, ar fi trebuit altfel preţuite de noi. Am validat însă, cu purtarea noastră, stihul poetului: „De-aşa vremi se-nvredniciră cronicarii şi rapsozii; Veacul nostru ni-l umplură saltimbancii şi irozii...”. Din păcate, a devenit un obicei ca la momentele importante ale României să ne manifestăm ingratitudinea. Brâncovenilor, care s-au jertfit pentru Ortodoxie, le-am ales urmaş pe cel care a gratulat pe susţinătorii referendumului cu titlul de „fanatici religioşi”, iar în Anul Centenarului unităţii de neam şi de credinţă i-am dat ţării prin comoditate şi blazare, manipulaţi de mediile potrivnice, legalizarea păcatelor strigătoare la cer. Am deschis larg poarta pentru noaptea stricăciunii şi a morţii. La capitolul acesta – din nefericire – excelăm!

În grandomania ei, Ana-Maria Caia, ca un Napoleon strateg din „Ferma” lui Orwell, stabileşte locul Bisericii în societate. „Ea nu trebuie să se amestece în porceala politică, trebuie să-şi vadă de menire, aia spirituală, fără să facă legi ale statului. Poate începe să se scuture de ambiţiile lumeşti şi să îşi sporească credincioşii prin exemplul luminos”. Cu alte cuvinte, înapoi în ghetoul comunist! Or, Biserica nu poate fiinţa în afara cetăţii; nu poate abandona duhul profetic care mustră pe conducătorul ticălos, apără pe săracul marginalizat, îndeamnă pe bogat la milostenie şi denunţă păcatul şi corupţia. Noi stăruim în îndemnul Apostolului: „Staţi tari în libertatea cu care Hristos v-a făcut liberi şi nu vă lăsaţi prinşi în jugul robiei” (Galateni 5, 1).

Cu aceeaşi superbie binevoieşte Ana-Maria Caia să accepte că avem nişte copii abandonaţi la comun, – este totuşi un pas înainte – şi că pentru eradicarea acestui fenomen recomandă, sub promisiunea că în timp va adera şi ea la acest proiect, Coaliţiei pentru Familie „să înceapă de mâine o susţinută campanie de modificare a legilor adopţiei – probabil în favoarea familiilor gay (n.n) – de îmbunătăţire a condiţiilor de viaţă pentru aceşti copii, de rezolvare definitivă a situaţiei lor” şi, totodată, aşteaptă ca „în 5 ani să nu mai avem copii cerşetori, copii care nu au hrană, copii în centre de plasament”. Briliant spus! Dar, concret, ce a făcut Ana-Maria Caia pentru aceşti copiii? Din fericire Biserica, la acest capitol, de la Revoluţie încoace, a făcut mari progrese. Şi cei care caută adevărul, dacă doresc să afle ce face Biserica Ortodoxă Română pentru aceşti defavorizaţi de soartă, pot intra pe site-urile mitropoliilor, arhiepiscopiilor şi episcopiilor din ţară şi din străinătate. Noi nu suntem „homofobi”, aşa cum ne acuză Ana-Maria Caia – dar, ca slujitori ai lui Dumnezeu şi implicit ai Bisericii, trebuie să le spunem oamenilor adevărul despre comunitatea gay şi anume că legalizarea păcatelor strigătoare la cer atrage după sine adopţiile, propaganda gay în şcoli, înlocuirea orei de religie cu ora de educaţie sexuală, pedepsirea preoţilor care vor refuza cununia gaylor, respectiv a celor care vor condamna în public „mocirla” în care trăiesc, susţinerea financiară de către Stat a unor operaţii şi tratamente hormonale pentru schimbarea de sex ş.a. (a se vedea Prof. Adrian Papahagi). Citiţi lucrarea „Homosexualitatea, propagandă a degenerării umane” şi veţi afla ce se întâmplă în lume legat de căsătorie, familie şi ideologia LGBT.

Se pare că pe Ana-Maria Caia nu o îngrijorează toate acestea, – nici nu avem pretenţii – mai ales că ea confundă credinţa cu păcatul, spunând: „Mi-aş dori să încetăm să ne batem joc de oameni pentru credinţa lor” – a fi gay, oare este o credinţă? – ci, dimpotrivă, le susţine cu mult entuziasm. Ştim că în urmă cu câţiva ani era împotriva predării orei de religie în şcoli, recomandând educaţia sexuală. Şi geniile mai au rătăciri!

Referendumul nu a fost o „porceala politică”, ci „un drept, o onoare şi o binecuvântare”. Atitudinea pe care românii şi-au asumat-o, prin participare la vot sau prin neprezentare la vot, trebuie respectată şi analizată. Democraţia bazată pe libertatea civică presupune informare corectă şi permanentă privind temele dezbătute în public. Deşi Referendumul pentru familie nu a fost validat, ne-a oferit totuşi posibilitatea de a cunoaşte gradul de secularizare al societăţii româneşti de astăzi, precum si principalele poziţionări din societate privind afirmarea şi apărarea valorilor morale bazate pe credinţa în Dumnezeu şi istoria bimilenară a poporului român. Indiferent de contextul social, Biserica Ortodoxă Română susţine şi promovează familia binecuvântată de Dumnezeu şi valorile credinţei creştine. Acesta este mesajul Bisericii!

În finalul mesajului, Ana-Maria Caia, aruncând „basmaua şi umilinţa”, jubilează de bucurie: „deocamdată, ştiu că o să le pot lăsa moştenire copiilor mei un paşaport de UE şi o ţară în care nu e un delict să gândeşti cu capul tău”. E glasul unei fiice risipitoare cu talanţii Domnului, înainte de a ajunge să râvnească la roşcovele porcilor (Luca 15, 16). Oare nu ar fi putut lăsa un astfel de paşaport şi fără să susţină păcatele pentru care Dumnezeu a ars Sodoma şi Gomora?! Păcat, între Hristos şi Baraba, Ana-Maria Caia optează pentru al doilea. Mare păcat! Însă, orice revenire în sine este posibilă. Succes, Ana-Maria Caia!