Lui Dumnezeu îi este mai plăcut un păcătos care se căieşte decât un om care nu greşeşte, dar se mândreşte. Mai bine este, păcătuind, să te căieşti decât să nu greşeşti şi cu acest lucru să te mândreşti. Fariseul se înfrâna de la păcat, însă pentru îngâmfare, osândirea vameşului s-a lipsit înaintea lui Dumnezeu de dreptatea sa, iar vameşul, deşi păcătuise mult, prin conştiinţa smerită şi îndurarea mustrării din partea fariseului a dobândit nu numai iertarea păcatelor, ci a răpit şi dreptatea fariseului.   

Toți nu numai că putem, dar şi trebuie să ne îngrijim să fim bineplăcuţi Domnului. Dar prin ce îi putem fi pe plac? Mai întâi de toate prin pocăinţă şi smerenie.

Trebuie să merităm prin pocăinţă şi lacrimi iertarea păcatelor şi să-I cerem lui Dumnezeu să ne miluiască la înfricoşătoarea Sa Judecată. Mai bine să ne pedepsească aici, ca dincolo să nu ne trimită în chinul veşnic, meritat prin păcatele de fiecare zi.

(Ne vorbesc Stareții de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, 2007, p. 141)