Ştiţi ce este un sfânt? Un sfânt este un om din univers, ca şi noi, care îşi face sufletul şi trupul treaptă pe care Dumnezeu să coboare, să ne ierte şi să ne ajute. Şi ca să-şi facă trupul treaptă, el trebuie să fie de o curăţie extraordinară. Cu adevărat importante la sfinţi sunt minunile, dar cel mai important lucru este cum îşi trăiesc viaţa lor. Însăşi viaţa lor, a fiecăruia, e o minune de la un capăt la altul. Un scriitor francez, care a scris foarte frumos despre România, avea doar o singură nedumerire vizavi de români: Mă întreb de ce românii urcă în dealul Patriarhiei şi sărută o mână de maimuţă învelită într-o dantelă. Mâna aia de maimuţă – răspund eu – era mâna Sfântului Dimitrie care m-a împiedicat pe mine, ca român, să fac ce au făcut ei la Saint-Denis, unde, în timpul revoluţiei franceze, în furia unei idei, şi-au dezgropat toţi regii şi le-au aruncat oasele. Vă închipuiţi poporul român dezgropându-şi voievozii şi aruncându-le oasele? Nu! Problema care se pune la noi este: ne cunoaştem noi sfântul cât încă este în viaţă? Sfinţii, fiind trepte de coborâre a lui Dumnezeu către om, sunt purtători de Dumnezeu. Această demnitate o veţi găsi în puşcăriile comuniste. Suntem într-o perioadă în care călcăm pe sfinţi, călcăm pe moaşte. Este nevoie de o grabnică canonizare. Pentru că o ţară care are mulţi sfinţi are multe trepte pe care Dumnezeu să coboare şi să-i vină rapid în ajutor. Dar noi acoperim cu laşitate, cu frică, cu oportunism, oasele, moaştele şi memoria acestor martiri.

(Din temnițe spre sinaxare. Despre mucenicii prigoanei comuniste, Editura Egumeniţa Galaţi, 2008, p. 4)