După ce ne-am deprins să ne rugăm după cărţile de rugăciuni, trebuie să începem puţin câte puţin să ne rugăm şi cu cuvintele noastre, în funcţie de trebuinţele noastre sufleteşti sau trupeşti. Trebuinţele duhovniceşti, îndată ce se deşteaptă, ne îndreaptă către Dumnezeu. Îndemnul de a ne adresa lui Dumnezeu are loc uneori fără anumite trebuinţe, numai din dorul după Dumnezeu. În orice măsură şi în orice fel s-ar manifesta acest îndemn, niciodată nu trebuie să-l lăsăm nesatisfăcut, ci să ne rugăm în starea aceea în care ne găseşte îndemnul: dacă suntem la lucru la lucru să ne rugăm, dacă citim în mijlocul lecturii să ne rugăm, dacă suntem în timpul mersului mergând, să ne rugăm. Dar, desigur, este mai bine şi mai rodnic să ne aşezăm în locul de rugăciune şi să luăm poziţia de rugăciune, dacă se poate.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Rugăciunea, Ed. Egumenița, 2008, p. 95)