Cum să-i comunici unei persoane, dacă este necesar, că o altă persoană greșește, fără a cădea în păcatul judecății și al osândirii?

„Rugați-vă neîncetat” e valabil și aici! Puteți sesiza greșeala cu subtilitate. Să fiți întotdeauna foarte atenți – mai ales că voi folosiți mail-urile. Și acolo nici nu vă îmbie să ziceți ce gândiți – nu, deloc, niciodată! Fiți discursiv plăcuți. Poți să cerți un om și el să se simtă bine.

Știți că se poate întâmpla să cerți un om și el să se simtă bine? Acesta e darul profesoratului! Atunci veți fi profesori buni sau preoți buni, când reușiți să-i certați pe oameni și ei râd. Ei sunt bucuroși că-i cerți. Uite ce mi-a zis-o ăsta! Pe cuvântul meu de onoare!

Venise unul la mine cu fițe, că el făcuse nu știu ce. Și i-am zis:

– Ești nărod, bă!

– Părinte, dar cum vă permiteți?

– Bă, ești nărod, dar rău de tot! Și o început să râdă. „Nu ești nărod?

– Ba da, Părinte!

Uite, așa se comunică. Dar destinși, bucuroși. Până la urmă, faptul că ăla, săracul, e neputincios, nu-i vina lui...

(Părintele Constantin Necula, Cum să ieșim din mediocritate, Editura Agnos, Sibiu, 2014, pp. 59-60)