Nu de mult a fost un foc la chilia Sfântului Ştefan. Monahul acelei chilii era afară când clădirea luase foc, dar, vrând să salveze unele lucruri, s-a repezit înăuntru şi a ars şi el. Dacă însă s-ar fi rugat Domnului şi ar fi zis: „Doamne, aş vrea să salvez cutare sau cutare lucru, spune-mi ce să fac?”, Domnul i-ar fi zis negreșit: „Du-te”, dacă aceasta ar fi fost cu putinţă, sau „Nu te duce”, dacă nu se putea. Atât de aproape de noi este Domnul şi atât de mult ne iubeşte.

În viaţa mea am întrebat de multe ori pe Domnul în ceas de nenorocire şi întotdeauna am primit răspuns. Această iubire am înţeles-o nu cu mintea mea, ci prin milostivirea lui Dumnezeu de la harul Duhului Sfânt. Poate cineva va spune: „Aşa ceva se întâmplă numai cu sfinţii”. Dar eu spun că Domnul iubeşte şi pe cel păcătos şi-i dă mila Sa; numai să se întoarcă sufletul de la păcat şi Domnul îl primeşte cu mare bucurie în braţele Sale şi-l duce la Tatăl, şi atunci tot Cerul se bucură de aceasta.

(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Ed. Deisis, Sibiu, 2000, pp. 210-211)