Unei alăute i se potrivesc (acordează) toate strunele, ca să cânte cum trebuie - așijderea și nouă ni s-a poruncit să lăudăm pe Domnul cu toate mădularele: cu limba, cu auzul, cu cugetul, cu inima - precum învăță Pavel Apostolul: înfățișați trupurile voastre ca jertfă vie, sfântă, bineplăcută lui Dumnezeu, ca închinarea voastră cea duhovnicească (Romani 12, 1). Ochiul Îl laudă pe Domnul atunci când nu privește cu neînfrânare; limba - când cântă; auzul - când nu primește cântece de rușine și vorbe de osândă; gândul - când nu împletește vicleșuguri; inima - când taie cugetele pătimașe. Astfel, întreg omul devine alăută bine înstrunată, care înalță cântare dulce duhovnicească.

(Sfântul Ierarh Teofan Zăvorâtul, Patericul Lavrei Sfântului Sava, Editura Egumenița 2010, p.4)