„Să nu faceți crucea strâmbă sau din fugă, că râde dracul de se prăpădește!”
Drept să faci crucea. Dacă nu, nu ești ortodox, că îți bați joc de Sfânta Cruce și râde dracul de tine când bați cobza așa.
Când vă treziți din somn, dimineața, să faceți întâi și întâi sfânta rugăciune, adică fă trei închinăciuni și zi de trei ori: „Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!”. Dă cu apă pe față să fugă somnul și treci în fața sfintelor icoane. Apoi fă de trei ori Sfânta Cruce dreaptă, unind cele trei degete, care închipuiesc Sfânta Treime – Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt – iar celelalte două degete închipuiesc dumnezeirea și omenirea lui Hristos, adică cele două firi. Și pune întâi mâna la frunte: „În numele Tatălui”, la pântece: „al Fiului”, la umărul drept: „al Duhului Sfânt” și la umărul stâng, zicând: „Amin”.
Aceasta este crucea dogmatică, după rânduiala canonică a Bisericii și după canonul 92 al Sfântului Vasile cel Mare. Să nu faceți crucea strâmbă sau din fugă, că râde dracul de se prăpădește; îl bagi în spital de atâta râs. Cine te-a învățat să-ți bați joc de Sfânta Cruce? Cine îți leagă ție mâna să nu duci mâna dogmatic?
Drept să faci crucea. Dacă nu, nu ești ortodox, că îți bați joc de Sfânta Cruce și râde dracul de tine când bați cobza așa.
(Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a 2-a, vol. 3, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, pp. 105-106)
Să ne păstrăm fecioria sufletului
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro