Să nu-L constrângem cu rugăciunile noastre pe Dumnezeu. Să nu cerem de la Dumnezeu să ne scape de ceva, de boală sau altele, sau să ne rezolve problemele noastre, ci să cerem de la EI putere și întărire, ca să le răbdăm pe toate. Precum El bate cu noblețe la ușa sufletului nostru, tot astfel și noi să cerem cu noblețe ceea ce dorim, și dacă Domnul nu ne răspunde, să contenim a mai cere. Atunci când Dumnezeu nu ne dă un lucru pe care îl cerem cu stăruință, înseamnă că are el rațiunea Lui. Are și Dumnezeu "tainele" Lui. De vreme ce credem în buna Sa pronie, de vreme ce credem că EI cunoaște toate ale vieții noastre și voiește totdeauna binele, de ce să nu arătam încredere? Să ne rugăm simplu și lin, fără patimă și constrângere. Știm că trecut, prezent și viitor, toate sunt goale, descoperite și cunoscute înaintea lui Dumnezeu. Precum zice Apostolul Pavel, ... nu este nici o făptură ascunsă inaintea Lui, ci toate sunt goale și descoperite pentru ochii Lui (Evr, 4, 13). Noi să nu stăruim; strădania aduce rău în loc de bine. Să nu căutăm cu tot dinadinsul a dobândi ceea ce cerem, ci să le lăsam în voia lui Dumnezeu. Căci, cu cât “vânăm” lucrul pe care îl dorim, cu atât el se îndepărtează. Așadar  - răbdare, credință și liniște. Și chiar dacă noi uităm, Domnul nu uită niciodată și, dacă este pentru binele nostru, ne va da ceea ce trebuie și când trebuie.

(Ne vobește părintele Porfirie, Editura Egumenița, p. 197-198)