Să oprim căderea Europei, prin rugăciunile noastre!
La Nicula, noi o implorăm pe Maica Domnului să păzească neamul binecredincios. Chiar și războiul dintre noi, este tot urmare a păcatului. Omul ajuns rob al păcatului este egoist, individualist și iubitor de sine. Ar vrea să posede totul pentru sine și se umple de invidie pe succesul aproapelui. Dacă nu îl iubim pe fratele nostru, nu îl putem iubi nici pe Dumnezeu.
Observăm că atentatele teroriste și războaiele sunt atât de prezente în zilele noastre. Chiar dacă noi românii avem pace, în bătrâna noastră Europă sunt atentate teroriste și războaie. Mai ales în Orientul Mijlociu și în Asia, creștinii sunt ținta expulzărilor și masacrelor. Bisericile sunt distruse, dispărând odată cu ele o cultură bimilenară. Sunt încălcate drepturile fundamentale ale oamenilor.
Suferințele își au obârșia în păcat, iar salvarea presupune apropierea de Dumnezeu și o viață spirituală normală. Odată cu pierderea credinței, lumea întreagă se destabilizează. Constantinopolul, expresie a civilizaţiei creştine şi a rafinamentului cultural, sute de ani a fost agresat de barbari. În momentele de mare cumpănă, cetăţenii lui apelau la rugăciunile Maicii Domnului şi la intervenţia Domnului Hristos. Constantinopolul a căzut abia după ce prima dată s-a prăbușit credința bizantinilor care nu mai apelau la ajutorul lui Dumnezeu și al Maicii Domnului.
Europa modernă a fost pusă sub oblăduirea Maicii Domnului. Religia creștină propovăduită de apostoli este religia Europei. Azi nu se mai fac referiri la rădăcini, dar nu se poate să nu ne gândim la căderea istorică a Constantinopolului și trebuie să oprim căderea Europei! Este bine să ne punem întrebarea dacă nu din cauza acestei stări de lucruri îngăduie Dumnezeu să fie atât de multe războaie și atentate.
La Nicula, noi o implorăm pe Maica Domnului să păzească neamul binecredincios. Chiar și războiul dintre noi, este tot urmare a păcatului. Omul ajuns rob al păcatului este egoist, individualist și iubitor de sine. Ar vrea să posede totul pentru sine și se umple de invidie pe succesul aproapelui. Dacă nu îl iubim pe fratele nostru, nu îl putem iubi nici pe Dumnezeu.
Din nefericire, dragostea creștină este tot mai rară, lăsând loc indiferenţei și materialismului. Voluntariatul creștin este tot mai rar. Fericirea de a dărui îi caracterizează pe oamenii duhovnicești și nobili. Cine ne poate salva, aşadar? Domnul Hristos și Maica Domnului!
Sursa: radiorenasterea.ro
PS Ignatie, Episcopul Hușilor: „Să fim cu mai multă luare aminte și concentrare la haina sufletului nostru”
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro